12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialViitorul voleiului constănţean e asigurat

Viitorul voleiului constănţean e asigurat

Cadeţii de la CVM Tomis au câştigat titlul naţional, iar de astăzi juniorii îşi apără, acasă, trofeul cucerit anul trecut.

Când ai în lot patru dintre cei şase titulari ai echipei naţionale care s-a calificat la Campionatul European după două decenii, şi alte două rezerve, este greu să ai rival intern. Când ai trei juniori în Top 10 al Europei pe cinci posturi diferite, în lot, dominaţia nu poate fi decât totală. Când finanţezi generos un proiect care trebuie să „producă” viitoarea forţă a Diviziei A1, rezultatele nu au cum să nu apară. CVM Tomis Constanţa le are pe toate şi se pregăteşte ca de duminică să aibă în vitrină toate trofeele interne, la toate categoriile de vârstă. De astăzi, sala Tomis găzduieşte turneul final al primei ligi de juniori, şi doar o catastrofă ar putea opri echipa campioană să nu ia un nou titlu.

„Nu ne poate sta nimeni în cale“

„Nu vreau să par deplasat şi nici lipsit de modestie, dar la acest moment, la juniorii mari, nu ne poate sta nimeni în cale. Este şi greu pentru că dacă ne uităm în urmă, jucătorii de la CVM au dus naţionala la Campionatul European şi domină topurile europene. Aciobăniţei este în Top 10 la trei categorii, Iftimie al doilea în topul jucătorilor la preluare, Vologa al şaptelea la blocaj. În timpul turneului naţionalei, Aciobăniţei a luat atât de multe premii individuale că nu le mai ştie numărul, iar toţi băieţii noştri s-au mişcat exemplar. De ce să ne temem săptămâna aceasta?”, ne-a spus, ieri, managerul Serhan Cadâr.

Proiect ajuns la maturitate

Mica „aroganţă” a conducătorului constănţean este însă bine ancorată la realitate. Constanţa are un proiect demarat de câţiva ani, proiect care aproape că a ajuns la maturitate, în timp ce adversarii direcţi abia mişcă în aceeaşi direcţie. Lucrurile sunt însă bune, şi toată lumea pare optimistă în privinţa salvării voleiului masculin românesc, calificarea naţionalei mici fiind primul rezultat major legat strict de eforturile unor entităţi sportive împrăştiate în toată ţara. Duminică, la Baia Mare, CVM a avut primele probleme din ultimii trei ani, în finala cadeţilor, dar greutatea succesului, 3-2 (15-11 în decisiv), nu face decât să-i încânte pe marinari.

Un succes logic

„Succesul de la Baia Mare a fost dorit şi oarecum logic, dar, aşa cum ne-am aşteptat, echipa gazdă şi-a vândut scump pielea. Nu ne miră creşterea lor pentru că de un an există şi acolo un Centru de Excelenţă unde sunt adunaţi cei mai buni copii din Ardeal, şi asta se vede în plusurile evidente ca exprimare a jocului şi organizare. Noi suntem încântaţi de acest lucru şi ne dorim ca CVM-ul să aibă măcar trei adversari de talia celor de la Baia Mare pentru că doar aşa vom creşte în valoare, iar echipele de la noi se vor putea baza pe jucători români de valoare în viitor. Apariţia unor noi centre nu va face decât bine, iar rivalitatea dintre ele va salva voleiul românesc”, crede Serhan Cadâr.

Constanţa = Divizia A1?

Turneul care debutează astăzi are miză triplă pentru juniorii constănţeni. Dacă despre Adrian Aciobăniţei nu se mai poate spune nimic şi nu există dubii legate de viitorul său în planurile echipei mari, ceilalţi copii au şansa să arate că merită să rămână şi la seniori pe malul mării sau să obină un contract în altă parte, penuria de jucători talentaţi fiind evidentă în România. Constanţa este dispusă să discute cu oricine, mai ales că vrea ca jucătorii ei să adune meciuri în picioare, astfel că în sală şi-au anunţat deja prezenţa, pentru a urmări meciurile, majoritatea managerilor din prima ligă.

Există riscul ca unii să clacheze

„Va fi un turneu oarecum ciudat pentru că mulţi copii termină junioratul şi au nevoie de contracte. Astfel există riscul ca unii dintre ei să clacheze şi să greşească sub această presiune, deşi mă îndoiesc că nu au maturitatea necesară să treacă peste moment. Noi vom discuta cu oricine pentru cei care nu prind prima echipă, dar nu vom accepta decât împrumuturi şi numai la echipe de primă ligă. pentru eşalonul secund avem propria echipă B, aşa că nu are rost să discutăm”, Serhan Cadâr, manager.

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă