18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Ziua celor 1.000 de fete secuience la Miercurea Ciuc

VIDEO. Ziua celor 1.000 de fete secuience la Miercurea Ciuc

Mii de persoane, multe îmbrăcate în costume populare, participă la Miercurea Ciuc la tradiționala manifestare "1.000 de fete secuience", care are rolul de a promova portul tradițional și obiceiurile zonei, relatează Agerpres.

Încă de la ora 6,30, fanfara din localitatea Sântimbru a cântat pe străzile din Miercurea Ciuc, pentru a-i trezi pe localnici și a-i invita la sărbătoarea portului și dansului popular.

În jurul orei 9,00, zeci de grupuri de dansatori, din întreg județul Harghita, dar și din Covasna, Mureș sau Alba, au străbătut municipiul Miercurea Ciuc pe jos, călare sau în sute de căruțe, interpretând cântece tradiționale. 

Pe platoul din fața Palatului Administrativ, dansatorii mari și mici, de la câțiva ani până la octogenari, au dansat câteva zeci de minute și i-au invitat alături de ei și pe spectatorii veniți în număr mare la eveniment.

Participanții au pornit apoi către mânăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc, unde a fost oficiată o slujbă, după care toate grupurile de dansatori vor evolua pe scena amenajată pe Dealul Șumuleu, acolo unde, în fiecare an, are loc marea procesiune de Rusaliile Catolice.

Programul evenimentului mai cuprinde un târg al produselor tradiționale, unde zeci de meșteri populari își prezintă atât produsele, cât și meșteșugurile. 

"Ne întâlnim an de an, secuii din Miercurea Ciuc și din județ, îmbrăcați în port popular, ca să vedem dacă suntem mai frumoși, mai buni, mai mulți, avem costume mai frumoase, avem rugăciuni mai concentrate decât anul trecut', a declarat Andras Mihaly, directorul Ansamblului Național Secuiesc Harghita, organizator al manifestării. Acesta și-a exprima speranța că tradiția va fi dusă mai departe, iar strănepoții săi se vor afla pe fotografia de final a evenimentului.

Viceprimarul comunei Sântimbru, Fulop Kinga, coorganizator și gazdă de onoare a festivalului, întrucât în 2015 din această localitate au venit cei mai mulți participanți îmbrăcați în port popular, respectiv 300, a spus că pregătirile au început încă din toamna anului trecut și au reunit localnici de toate vârstele.

"Obiectivul cel mai important este de a transmite mai departe portul și obiceiurile populare, dar și de a educa ca să fie cetățeni buni și să se implice în acțiunile comunității. Și cetățenii din comuna noastră au participat în număr mare, cu mult entuziasm, cei mici lucrează cu cei bătrâni, iar pe scenă vor fi copii de 3 ani și bătrâni de 83 ani", a spus Fulop Kinga. 

Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă