14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj de Paște: Sărbătoarea Învierii...

VIDEO. Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj de Paște: Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă biruința lui Hristos asupra păcatului, iadului și morții. Suntem chemați să arătăm lumină, pace și bucurie

Patriarhul Daniel a transmis, marți, credincioșilor un mesaj un mesaj cu prilejul Învierii. Astfel, el a precizat că Sfintele Paști reprezintă biruința lui  Iisus Hristos asupra păcatului, asupra iadului și asupra morții, prin urmare ele sunt sărbătoarea vieții veșnice, a luminii veșnice și a bucuriei veșnice.

„De aceea, în noaptea de Paști și în toată perioada pascală, timp de 40 de zile, cântăm troparul: <<Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le>>. De asemenea, cântăm: <<Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de sub pământ>> sau <<Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești, că a făcut biruință cu brațul Său Domnul>>", se menționează în mesaj, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Totodată, Patriarhul Daniel îndeamnă ca, în aceste zile, să aducem lumină în familiile celor săraci și bolnavi. „În aceste zile de lumină, pace și bucurie, primite de la Hristos-Domnul, suntem chemați să arătăm lumină, pace și bucurie, în familie și în societate, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe orfani, pe bătrâni, pe săraci și pe cei care sunt însingurați și întristați. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să-i purtăm în rugăciunile și în iubirea noastră", a mai spus el.

Cu prilejul Sfintelor Paști, PF Daniel adresează „tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!".

Cele mai citite

Ambasada Elveției citează versurile lui Nemo: “Cine decide ce este greșit, ce este corect? Totul este echilibru, totul este lumină”

Ambasada Elveției în România transmite pe internet un mesaj în care citează versurile cântecului interpretat de Nemo, care a câștigat finala concursului Eurovision 2024. "Lasă-mă...

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...

Cum să asortezi bijuteriile cu ținutele? 7 sfaturi utile

Sursa foto: Shutterstock Bijuteriile pot fi detalii cheie în completarea unei ținute, adăugând strălucire și rafinament sau chiar oferind un accent de personalitate. Asortarea lor corectă...
Ultima oră
Pe aceeași temă