25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Clujul, în stradă! 15.000 de oameni au serbat victoria lui Iohannis,...

VIDEO. Clujul, în stradă! 15.000 de oameni au serbat victoria lui Iohannis, la capătul unui miting maraton de șase ore!

Clujul a dat din nou semnalul mitingurilor îndreptate împotriva liderului PSD, Victor Ponta. 15.000 de oameni au serbat victoria lui Klaus Iohannis prin centrul orașului. Datele preliminare arată că noul președinte al României a obținut aproape 80 la sută din voturile din Cluj-Napoca și aproximativ 75 la sută din voturile exprimate în județ.

Primii clujeni au ieșit în Piața Unirii pentru a protesta împotriva limitării votului românilor din Diaspora, de la ora 17.30. Treptat, numărul lor a crescut până când Piața Unirii s-a transformat într-un vulcan, care a reunit 10.000 de oameni, care au serbat, la ora 21.00, victoria lui Klaus Iohannis. Oamenii au cerut, de asemenea, demisia premierului Victor Ponta, pentru modul în care Guvernul a organizat alegerile prezidențiale în Diaspora.

La câteva minute după ora 21.00, cei 10.000 de oameni au pornit în marș, din Piața Unirii, pe Bulevardul Eroilor, spre Prefectura Cluj. Pe parcurs li s-au alăturat și alți oameni, astfel că, în momentul culminant, în jurul orei 22.30, pe strada Memorandumului și în Piața Unirii, erau adunați aproximativ 15.000 de oameni.

”Este o nouă Revoluție. Nu puteam tolera modul barbar în care cei de la PSD au încercat să ne calce în picioare”, a spus o tânără studentă la Litere. ”Victoria lui Iohannis este un motiv de speranță. Mulțumesc ziariștilor de la România liberă care au ținut vie flacăra speranței și a democrației”, a spus unul dintre protestatari, Constantin Rusu, odinioară unul dintre liderii PNȚCD.

Mitingul clujenilor s-a încheiat abia după șase ore, odată cu începerea ploii, pe la ora 23.30, în fața Hotelului Continental. Este vorba de locul unde au început și protestele din Decembrie 1989, împotriva lui Nicolae Ceaușescu.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă