Coliziunea intre doua garnituri de metrou in plin centrul Romei la o ora de varf s-a soldat ieri dimineata cu un mort si circa 140 de raniti, din care cel putin sase in stare grava.
La ora 9.15, un tren metropolitan de pe linia A a metroului din Roma a lovit din spate un altul care era oprit in statia Victor Emmanuel II, in apropierea Garii Termini, declansand haos, panica, lacrimi, strigate. Impactul a provocat explozia tabloului electric al uneia dintre garnituri si incastrarea a doua dintre vagoane. Crucea Rosie italiana a intervenit prompt cu zece ambulante si 80 de cadre medicale, intre care medici, asistenti medicali si voluntari. Ministrul Transporturilor, Alessandro Bianchi, sosit la fata locului, a declarat ca va fi deschisa o ancheta administrativa pentru stabilirea imprejurarilor si cauzelor producerii accidentului, deocamdata necunoscute.
Martori oculari citati de AFP si de presa romana declarau ca socul a fost puternic, multi au cazut pe podea strigand ca a fost un atentat, altii s-au zbatut si au reusit sa iasa din vagoanele lovite. „Am vazut lumina rosie a semaforului, apoi am vazut o alta garnitura de metrou stationata in fata noastra. Noi nu franam, m-am retras in spate si am vazut sfaramandu-se peretele vagonului, care a fost complet distrus de impact”, declara alt martor ocular, atestand ideea ca trenul a plecat din gara precedenta pe culoarea rosie. Pasagerii care nu erau raniti grav ii ajutau pe ceilalti, dar multi erau blocati printre fiarele contorsionate ale vagonului zdrobit. Peretele metroului era plin de sange si statia rasuna de tipete.
Un baietel roman, ranit la picior in accidentul de ieri, declara la randul lui: „Am vazut moartea cu ochii, peste mine au cazut patru persoane si nu mai reuseam sa ma misc. Am reusit totusi sa ies, apoi l-am tras afara pe unul dintre raniti”.
Toti s-au gandit la o bomba
Ranitii grav au fost transportati la diverse spitale, dar, dupa o ora, pe strazile din jurul statiei de metrou multe persoane asteptau inca ambulantele. Strazile au fost inchise circulatiei, de asemenea si intrarile in statia de metrou, intreg cartierul a fost impanzit de fortele de ordine, sirenele ambulantelor si ale masinilor de pompieri rasunau neintrerupt si un elicopter survola locul accidentului.
Autoritatile italiene au furnizat informatii contradictorii privind numarul mortilor in accidentul din metrou, decesul mecanicului uneia dintre garnituri, anuntat initial, fiind dezmintit de serviciile de ambulanta. Mecanicul ranit urma sa ofere propria versiune, potrivit unui responsabil municipal pentru probleme de urgenta. Pana aseara, singura persoana decedata este o tanara italianca in varsta de 30 de ani care facea zilnic naveta la Roma. Alte 140 de persoane erau ranite, dintre care sase in stare grava.