12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialViceprimarul Ovidiu Moş este incompatibil cu funcţia deţinută

Viceprimarul Ovidiu Moş este incompatibil cu funcţia deţinută

Un nou caz de incompatibilitate poate intra în atenţia ANI. Viceprimarul municipiului Deva, Ovidiu Moş deţine şi calitatea de administrator al unei firme private, ceea ce este interzis de lege.

Cu puţin timp în urmă Ovidiu Moş a fost implicat în scandalul legat de arestarea fostului şef al BCCOA Alba, Traian Berbeceanu, fiind considerat de procurori ca un om de legătură dintre infractori şi poliţist. De asemenea în urmă cu o lună Moş a fost sancţionat de organizaţia locală a PSD cu avertisment pentru comportamentul său public inadecvat funcţiei pe care l-a propulsat partidul.

Ignoranţă sau nepăsare

Conform legii 161/2003, Articolul 87, litera d) funcţia de viceprimar este incompatibilă cu „ funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.

Legea prevede la Articolul 90 posibilitatea viceprimarului de a opta în termen de 15 zile de la validarea mandatului. Ori să renunţe la funcţia administrativă publică ori la cea de administrator de societate comercială. Ovidiu Moş a depăşit cu mult aceast termen, la aproape doi ani de la validare deţinând încă calitatea de administrator al societăţii comerciale CARIERE GROUP SRL cu sediul în satul Râşca, comuna Baia de Criş, Nr. 42, judeţul Hunedoara, conform datelor înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului.

Ovidiu Moş a ocupat funcţia de viceprimar şi câteva luni din legislatura trecută, mai precis din noiembrie 2011. În iunie 2012, Ovidiu Moş a depus din nou jurământul de investire în funcţia de consilier al municipiului Deva, şi tot atunci a primit prin vot unul dintre cele două fotolii de viceprimar.

Nu ştie exact dacă mai este sau nu administrator

Societatea al cărei unic asociat este viceprimarul Devei, Ovidiu Moş, a fost înfiinţată la începutul anului 2007 şi are ca activitate „Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii”. În declaraţiile de interese ale lui Moş, publicate pe site-ul primăriei, acesta figurează în anul 2011 ca fiind directorul firmei respective, iar în cea aferetă lui 2012, viceprimarul Devei figurează ca fiind asociat unic.

Potrivit datelor obţinute de la Registrul Comerţului, Ovidiu Moş figura în martie 2014 ca administrator al Cariere Group SRL. Declaraţiile viceprimarului Devei sunt confuze. Acesta susţine că a făcut acte prin care să fie radiat din funcţia de administrator al societăţii comerciale, dar nu ăşi mai aminteşte când şi pe cine a numit în locul său să conducă firma. Pe de altă parte el se consideră nevinovat. „Societatea comercială nu are nici un fel de activitate, este suspendată, deci nu sunt în incompatibilitate” spune Moş.

Şi nu doar incompatibilitate

Starea de incopatibilitate în cazul aleşilor locali este constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), iar persoana în cauză poate contesta decizia ANI în instanţă. Doar că, în cazul viceprimarului Devei, situaţia nu se rezumă doar la incompatibilitate.

Având în vedere faptul că în declaraţia de interese depusă în iunie 2013 Moş s-a autodeclarat „asociat unic” însă este şi administratorul societăţii respective, viceprimarul poate fi acuzat şi de fals în declaraţii. Şeful său pe linie de partid, preşedintele PSD Deva, senatorul Cosmin Nicula, spune că: „În această situaţie vom proceda respectând legea. Dacă va fi declarat incompatibil de ANI atunci va trebui să-şi dea demisia din funcţie”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă