Vicepreşedinta Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Hăineală Schmidt, 37 de ani, declară că CSM nu vrea să prelungească foarte mult perioada deliberărilor pentru avizul pe care instituţia urmează să-l dea pentru şefii Parchetului General (PG) şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Oana Hăineală declară că termenul în care se va pronunţa Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) „va fi unul rezonabil”, nu de 60 de zile cât are dreptul prin lege. Pe de altă parte, vicepreşedinta CSM spune că preşedintele, cel care face numirile pentru şefii PG şi DNA, nu este constrâns de nici un termen legal. Pe de altă parte, Oana Hăineală sugerează că există anumite tendinţe politice pentru subordonarea Justiţiei şi că în acest sens metodele vor fi mai „rafinate” şi mai „complexe”.
Vicepreşedinta CSM îl citează pe fostul judecător al Curţii Constituţionale, Viorel Mihai Ciobanu, un apropiat al anumitor grupuri din USL, care ar fi făcut recent într-o revistă de specialitate „o pledoarie ce duce la ideea subordonării parchetelor faţă de Executiv”.
Premierul Victor Ponta a spus zilele acestea, referindu-se la delegarea lui Daniel Morar în fruntea Parchetului General, că „povestea cu interimarul care numeşte un alt interimar începe să semene cu Oltchim”. Socotiţi că este exagerat acest şir de numiri şi se încalcă bunele practici în domeniu?
Premierul are discurs de politician, normal, iar aici suntem în inegalitate de arme pentru că, după cum ştiţi, magistraţii au anumite restricţii, aşa că voi răspunde tehnic… Nu văd nimic exagerat în delegarea dlui Morar şi în preluarea de către acesta a conducerii interimare a Ministerului Public. Delegarea este în acord cu Legea 303/2004, iar opţiunea fostului procuror general este pe deplin justificată şi de experienţa dlui procuror în exercitarea managementului de nivel înalt.
Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, spunea că cea mai bună soluţie în această situaţie ar fi amânarea numirii procurorului general şi a şefului DNA până după alegerile generale. Ar putea fi viabilă o astfel de propunere?
Evoluţia evenimentelor ne va arăta în ce măsură este viabilă această ipoteză.
Daniel Morar, fostul şef al DNA a sugerat că ar fi vrut să candideze pentru funcţia de procuror general, dar că din cauza procedurii netransparente nu poate participa la „o farsă”. Ar fi fost mai bine să se înscrie în această cursă?
Părerea mea este că participarea sau refuzul de a participa într-o astfel de procedură este o opţiune personală, am spus-o deja public acum două săptămâni. Referitor la alegerea lui Daniel Morar, pot spune doar atât: îl înţeleg perfect, aşa cum îi înţeleg şi pe alţi colegi care ar fi avut vocaţia şi aptitudinile necesare şi care nu s-au înscris.
Ministrul Justiţiei nu a respectat aproape nici una dintre recomandările Comisiei Europene în privinţa transparenţei numirii celor doi procurori-şefi. Credeţi că această poziţie a Monei Pivniceru va avea efecte negative asupra celui de-al doilea Raport MCV din acest an?
Cu certitudine evoluţia procesului de numire a şefilor Ministerului Public este de interes pentru Comisie, fie că place acest lucru unor politicieni, magistraţi, membri CSM sau chiar teoreticieni ai dreptului procesual civil, fie că nu le place. Am citit recent un articol al dlui profesor Ciobanu, pe site-ul juridice.ro, în care critică excesul de preocupare a Comisiei şi a comisarului european pentru Justiţie asupra evoluţiilor sistemului judiciar din România, în general, şi a procesului de numire în funcţiile de conducere din parchete, în special. Cred că este cel puţin nefericită şi în orice caz venind din alte vremuri comparaţia între colaborarea dintre Comisia Europeană şi România, respectiv experţii Comisiei şi instituţiile noastre, şi implicarea vechilor comisari sovietici în „edificarea socialismului”. Suntem în România anului 2012, într-o ţară membră UE şi NATO, într-un stat modern şi interconectat cu ceilalţi actori statali naţionali şi supranaţionali. Trebuie să conştientizăm că globalizarea presupune o nouă ordine pe paliere esenţiale, de la cel economic la cel politic şi la fel de bine, spre exemplu, în zona de justiţie, poliţie, intelligence. Toate acestea nu se mai gestionează doar prin mecanisme interne ale statului naţional. Sunt obligatorii armonizarea legislativă şi instituţională şi cooperarea internaţională. Este adevărat că mulţi dintre noi am „crescut” cu cărţile dlui profesor, dar cred că domeniul relaţiilor internaţionale este unul la fel de specializat ca şi cel al domniei sale, respectiv al dreptului procesual civil, şi că o analiză precisă şi obiectivă nu poate ignora anumite realităţi.
La CSM vor avea loc dezbateri publice cu cei doi candidaţi pe care-i desemnează ministrul Justiţiei?
Da, evident, toată procedura în faţa secţiei de procurori este una publică. Candidaţii nominalizaţi de ministru îşi vor prezenta în faţa secţiei pentru procurori proiectul managerial pe marginea căruia le vom adresa întrebări. Interviurile vor fi transmise live pe internet iar şedinţa secţiei va fi una publică. Este foarte important ca opinia publică, membrii corpului magistraţilor, societatea civilă şi partenerii internaţionali să înţeleagă de ce un candidat a primit un aviz pozitiv sau dimpotrivă, negativ.
Se pot prelungi mai mult de o lună sau două? În ce termen se pronunţă preşedintele?
Potrivit actelor normative care guvernează activitatea CSM, termenul în care secţia se poate pronunţa este de cel mult 60 de zile de la înregistrarea propunerilor ministrului. Termenul în care noi ne vom pronunţa nu va fi lung, de 60 de zile, va fi unul rezonabil, dar suficient pentru a examina şi documenta temeinic propunerile. Când le vom primi, vom hotărî în secţie, nu este decizia mea discreţionară. De comun acord, membrii secţiei vom stabili data interviului. Preşedintele României nu este ţinut de un termen pentru a decide.
Dacă, de pildă, CSM care poate da doar un acord consultativ în această privinţă, îl respinge pe unul dintre candidaţi, iar Traian Băsescu va ţine cont de acest aviz, ce se va întâmpla?
În această situaţie, ministrul face noi propuneri. Aceasta ar fi evoluţia logică a evenimentelor, cel puţin.
Este posibilă reluarea întregii proceduri? Cine stabileşte care este calea de urmat?
În mod normal, o procedură finalizată prin respingerea unui candidat sau a unor candidaţi trebuie reluată de la T 0. Din punctul meu de vedere, este una din garanţiile unei competiţii corecte, deschise. O situaţie de acest gen a apărut, de exemplu, în 2009, când preşedintele României a respins propunerea secţiei pentru judecători a fostului CSM de numire a dnei Lidia Bărbulescu în funcţia de preşedinte al ICCJ. Dacă nu s-ar fi aplicat regula reluării procedurii, mă întreb, care ar fi fost finalitatea? Secţia ar fi propus-o la nesfârşit pe dna Bărbulescu? Sau pe contracandidatul (dacă o fi existat) iniţial respins? Ar fi fost cel puţin ciudat, în opinia mea. De aceea, în discuţiile cu ministrul Justiţiei, noi, secţia de procurori, am insistat foarte mult asupra eliminării acestui punct din procedura de selecţie avansată de MJ. Aceasta a fost şi una din criticile adresate de plenul CSM procedurii, în şedinţa din 18 septembrie. Din păcate, prevederea a rămas acolo. Ce va face, este decizia ministrului.
În ultima perioadă au existat o serie de atacuri asupra unor membri CSM. Care este miza presiunilor ce se fac acum asupra Consiliului?
Acum, depinde la care dintre atacuri ne referim, la cele din afară, sau la cele de dinăuntrul Consiliului… Referitor la cele din exterior, Consiliul a luat atitudine publică, le-a sancţionat, a reacţionat. Au fost şi mi-e teamă că vor mai fi presiuni, reprize de linşaj mediatic focalizat pe anumiţi membri ai consiliului ale căror luări de poziţie au deranjat, dar important este să nu cedăm, să fim conştienţi de atribuţiile noastre şi să ne facem datoria faţă de colegii noştri din sistem, care merită – procurorii – să aibă o conducere profesionistă şi imparţială, iar judecătorii – să aibă toate garanţiile pentru păstrarea independenţei, faţă de societate – care are nevoie de magistraţi pregătiţi pentru implementarea reformelor legislative de genul noilor Coduri şi faţă de ţara noastră, în condiţiile în care avem Mecanismul de Cooperare şi Verificare, iar implicaţiile şi consecinţele acestui instrument sunt multiple. Nu poţi să rămâi întotdeauna „on the safe side”, să nu deranjezi şi să-ţi faci şi datoria. Uneori, îţi asumi şi riscuri, inclusiv de imagine.
Dar despre atacurile în interior?
Recentele atacuri, mai mult sau mai puţin surprinzătoare, au venit de la un grup minoritar din Consiliu. Este adevărat că în acest an Consiliul şi-a îndeplinit rolul său principal, de garant al independenţei Justiţiei. Exercitarea atribuţiilor într-o perioadă de frământări sociale şi politice nu este ceva soft, poate că unii au fost luaţi prin surprindere de evenimente. Ştiţi, finanţistul american J.P. Morgan spunea că un om are întotdeauna două motive pentru a face ceva: unul bun şi unul real. Motivaţiile s-ar putea să difere de la caz la caz şi nu vreau să speculez, dar dacă în unul din cazuri miza este o pre-campanie electorală pentru obţinerea unei funcţii viitoare în Consiliu, strategia şi tactica sunt eronate şi un lucru trebuie lămurit bine, şi anume cum se compatibilizează dorinţa de a conduce o instituţie, ceea ce presupune şi asigurarea bunului ei mers şi îndeplinirea atribuţiilor constituţionale cu iniţierea de atacuri asupra aceleiaşi instituţii şi consecvenţional, vulnerabilizarea ei? O funcţie nu înseamnă satisfacerea unui orgoliu personal, ci maxima responsabilitate şi asumarea şi a unor posturi incomode. Pe de altă parte, îmi amintesc de un comentariu al unui istoric despre succesiunea la coroana Marii Britanii, spunea că este important să le „supravieţuieşti” susţinătorilor tăi…
Credeţi că politicul va încerca să îşi subordoneze Justiţia?
Cred că nuanţele se vor rafina şi vor deveni mai complexe. Din nou, fac referire la articolul profesorului Ciobanu. Lăsând la o parte o serie de inexactităţi privind dinamica şi natura relaţiilor internaţionale şi o serie de erori cum ar fi susţinerea că pentru ca un magistrat să fie ales în Consiliu nu există o condiţie de vechime (ea există, este de 6 ani, se regăseşte în legea organică 317/2004), am văzut acolo, după o argumentaţie în care se spunea că de fapt numirile în parchete nu interesează pe nici unul dintre actorii interni în mod special, o pledoarie care duce la ideea subordonării parchetelor faţă de Executiv. Aceasta înseamnă implicit eliminarea statutului de magistrat al procurorului în România, statut garantat constituţional, şi privarea procurorilor de garanţiile de independenţă în îndeplinirea rolului lor. Aceste teorii nu sunt noi şi ne-au preocupat dintotdeauna. Nu vrem ca tot ce s-a câştigat în materia reformării Justiţiei şi din punct de vedere structural, şi din punctul de vedere al mentalităţilor, să se piardă. Nu şi dacă noi putem face ceva în privinţa asta. Cred că aceasta va fi una din provocările anului viitor şi cred că şi atunci, rolul Consiliului va fi unul important şi va trebui asumat ca atare.
Credeţi că mesajul lui Viorel Mihai Ciobanu, fost judecător CCR, apropiat de grupuri USL, reprezintă un trend politic?
Poate. Oricum, oferă argumente juridice unei tendinţe politice.
