Sâmbătă dimineaţă, două ţări africane – Libia şi Somalia – au fost teatrul unor operaţiuni ale forţelor speciale americane ce au avut drept ţintă lideri importanţi ai unor grupări teroriste. Dacă raidul din Libia a fost unul de succes şi s-a soldat cu capturarea unuia dintre cei mai căutaţi membri ai Al Qaeda, cel din Somalia a fost abandonat în urma luptelor dintre Navy SEALS şi islamişti.
Spre deosebire de predecesorul său, acuzat în multe rânduri că îşi flutură inutil pistoalele pe scena internaţională ca un cowboy texan ce era, şi că în felul acesta îşi antagonizează în mod inutil aliaţii în războiul antiterorist, preşedintele Obama a ales o tactică mult mai discretă, dar, se pare, mai eficientă. În primul mandat al lui Obama, Statele Unite au efectuat mai multe atacuri cu drone în regiunea tribală din Pakistan decât în întreaga preşedinţie a lui George W. Bush, iar preşedintele nu a ezitat să trimită echipa SEAL Team 6 să-l anihileze pe Osama bin Laden şi să violeze în acest fel teritoriul unei ţări în principiu prietene pentru a obţine rezultatul dorit. În Yemen, Obama a mers chiar mai departe şi a autorizat uciderea liderului Al Qaeda, Anwar al Awlaki, cu toate că acesta era cetăţean american şi se bucura, teoretic, de drepturi constituţionale şi, în septembrie 2011, exact asta s-a întâmplat în urma unui alt atac cu drone. Se pot spune multe lucruri despre Obama şi politicile sale, multe dintre ele controversate, dar că nu ar fi dedicat apărării Americii şi vânătorii de terorişti oriunde s-ar ascunde aceştia, nu se poate spune, chiar dacă acest lucru înseamnă să îşi încalce promisiunile.
După 13 ani
În 2011, când a izbucnit războiul din Libia, Obama a promis că „nici un bocanc de soldat american nu va pune piciorul pe pământ libian”. Sâmbătă însă, un număr neprecizat de bocanci americani au coborât din trei maşini, s-au apropiat în fugă de maşina lui Nazih Abdul-Hamed al Ruqai sau, pe numele de războinic, Abu Anas al-Liby, aflată într-o parcare din Tripoli, membrii forţelor speciale au spart parbrizul, i-au luat arma, l-au săltat pe suspect şi l-au dus într-o locaţie secretă în afara Libiei. Totul, desigur, fără ca guvernul de tranziţie libian să aibă vreo idee ce se întâmplă la câţiva kilometri de birourile sale. Abu Anas, 49 de ani, a fost acuzat de tribunalul din New York în anul 2000 pentru rolul său în atacurile teroriste asupra ambasadelor americane din Nairobi, Kenya şi Dar El Salaam, Tanzania, soldate cu 213 morţi şi 5.000 de răniţi. Pe capul său FBI a pus o recompensă de cinci milioane de dolari. New York Times a scris, citând oficiali ai Pentagonului, că la operaţiune au participat şi agenţi FBI şi CIA, dar nu a precizat ce unităţi speciale au efectuat raidul.
Guvernul libian a protestat pentru „răpirea” unui cetăţean libian de către forţele americane şi a cerut explicaţii, dar aceste proteste sunt pentru ochii grupărilor islamiste care s-au înmulţit şi prosperă în Libia post-Gafdafi şi care reproşează guvernului apropierea prea mare de Occidentali şi de americani în special. Oricum, după atacul terorist de pe 11 septembrie anul trecut asupra consulatului american din Benghazi, soldat cu moartea a patru americani, inclusiv a ambasadorului Christopher Stevens, libienii au puţin spaţiu de manevră. Abu Anas nu a avut legătură cu acel raid, susţin americanii, dar implicarea sa în atacurile din 1998 reprezintă o conexiune cu celălalt raid, cel din Somalia, deşi Pentagonul a susţinut că faptul că cele două operaţiuni au avut loc simultan este doar o coincidenţă. Capturarea lui Abu Anas este o victorie importantă pentru actuala administraţie, mai ales după ce i s-a reproşat politica ezitantă faţă de Siria şi singura dilemă a lui Obama este ce să facă cu teroristul libian. Să-l transfere la Guantanamo Bay sau la New York, unde însă va beneficia de drepturi procesuale.
Probleme în Somalia
Dacă despre raidul de la Tripoli ştim care a fost ţinta dar nu ştim cine l-a efectuat, în privinţa raidului din Somalia lucrurile stau invers. Ştim că a fost vorba de Team SEAL 6 (îngerii exterminatori ai lui Osama), ştim că au venit de pe mare, ştim că a avut loc un schimb de focuri violent în care, la un moment dat, au apărut şi elicoptere de atac şi că în cele din urmă forţele speciale s-au retras, fără pierderi şi fără răniţi, a precizat Pentagonul, dar se pare şi fără să îşi fi îndeplinit misiunea, deşi iniţial a fost difuzată o informaţie infirmată ulterior că ţinta a fost eliminată. Ceea ce nu ştim este cine era ţinta. Potrivit NY Times, ţinta se afla într-o vilă situată în apropiere de oraşul Baraawe, la 240 kilometri sud de Mogdiscio, aparţinând miliţiei Al Shabaab unde, islamiştii somalezi îşi găzduiesc, de obicei comandanţii şi luptătorii străini. În urmă cu patru ani, într-o altă operaţiune, desfăşurată foarte aproape de Baraawe, forţele speciale americane l-au ucis pe Saleh Ali Saleh Nabhan şi aici se poate face legătura cu raidul de la Tripoli dar şi cu atacul terorist asupra centrului comercial Westgate din Nairobi de acum două săptămâni, soldat cu 65 de victime. Saleh Nabhan, kenyan de origine, era căutat tot pentru atacurile din 1998, ca şi Abu Anas, iar fiul său a fost, potrivit poliţiei kenyene, unul dintre membrii grupului de terorişti care au atacat mall-ul din Nairobi.
Cotidianul newyorkez susţine că autorităţile americane sunt îngrijorate că în atacurile din Kenya ar fi implicaţi şi mai mulţi cetăţeni americani de origine somaleză, care ar putea încerca să organizeze atacuri similar pe teritoriul american. Articolul nu afirmă explicit, dar lasă se înţeleagă că ţinta misterioasă a SEAL Team 6 ar putea fi fost unul din aceşti americani. Oricum pare să fi fost sufficient de valoroasă pentru ca Al-Shabaab să lupte pentru a o proteja. Reprezentanţii grupării au susţinut că nu au pierdut decât un singur om în lupta de sâmbătă dimineaţă, dar americanii susţin că au eliminat mai mulţi.
De obicei, primele informaţii sunt parţiale şi adeseori sunt infirmate sau completate în zilele următoare. Oricum, însă un lucru este cert. Activitatea Al Qaeda şi a grupărilor afiliate s-a intensificat în Africa în ultimii ani iar actuala administraţie americană devine din ce în ce mai pricepută la vânătoarea de terorişti, tocmai pentru că nu mai trage de la şold, ci foloseşte amortizorul.
