Şi când ajung într-o astfel de situaţie să mă îndoiesc de mine însumi, iau oricare dintre dicţionarele de economie care-mi stau la îndemână şi recitesc ce este bursa de valori şi la ce foloseşte ea! Bursa de valori este o piaţă pe care se tranzacţionează acţiunile celor mai importante companii dintr-o economie. Scopul organizării acestei pieţe nu este, vai!, tranzacţionarea în sine a respectivelor acţiuni – tranzacţionare ce este doar un mijloc -, ci finanţarea economiei. Companiile sunt interesate să se listeze în bursă, adică să-şi lase acţiunile integral sau parţial la dispoziţia doritorilor şi în bătaia încrederii sau neîncrederii acestora, doar pentru că pot apela la resursele lor pentru a se finanţa, prin noi emisiuni de acţiuni care găsesc cumpărători numai dacă emitenţii arată în economia reală că funcţionează în bune condiţiuni, cu profit şi prezintă perspective. Şi această finanţare directă din piaţă este mai ieftină decât cea bancară. Iar posesorii de fonduri sunt interesaţi, dincolo de conjuncturi, de deţinerea de acţiuni ale unei companii numai în măsura în care aceasta o duce bine în economia reală, putând astfel prezenta încrederea care generează creşterea preţului acţiunilor sale, singura care îi atrage pe investitori. Încrederea duce în sus Bursa, neîncrederea o coboară. De aceea, Bursa este un barometru al economiei.
Punând toate acestea în ecuaţia a ceea ce se numeşte Bursa de valori din România, nu poţi să nu constaţi că ceea ce, repetăm, vrea să se numească astfel la Bucureşti n-are aproape nici o legătură, nici ca scop, nici ca semnificaţie, cu bursa de valori. Pe fond, companiile nu găsesc aici finanţare. Această finanţare este minunată, dar lipseşte aproape cu desăvârşire! De aceea, companiile, de fapt, nici nu sunt interesate să fie listate. În schimbul transparenţei cerute de listarea în Bursă nu au nimic! Bursa există, de fapt, pentru că, pe când companiile de stat erau preponderente în economie, s-a luat decizia ca acestea să-şi pună pe Bursă niscai pachete de acţiuni.
Aşa, pentru a nu se zice că în România nu există bursă! Nefiind în vreun fel interesaţi, privaţii fug de bursă! De altfel, este mai bine să faci „afaceri” netransparent! Mă rog, dacă afacerile netransparente pot fi numite afaceri! Străinii, după ce cumpără o companie de la stat, au şi ei ca principală preocupare urgentă să scoată compania de pe Bursă! Privatizările nu se fac pe Bursă! Preţurile la care se negociază privatizările n-au absolut nici o legătură cu preţurile la care sunt evaluate în Bursă pachetele, de altminteri nesemnificative, de acţiuni ale acestor companii din Bursă! Astfel, în prezent, principale companii din România nici nu sunt listate în bursă, cei mai importanţi exportatori din România – de asemenea, ca şi cea mai mare bancă din România! În asemenea condiţii, mişcarea bursei n-are nici o legătură cu mişcarea economiei, necum să fie bursa vreun barometru al economiei! În anii consideraţi de vârf ai crizei 2009-2010, când economia se prăbuşea, Bursa creştea. Şi când economia a dat apoi ceva semne de firavă revenire, Bursa s-a prăbuşit!
În aceste condiţii, „investitorii” şi „oamenii de afaceri” pe bursă au ghilimele, fiind de fapt nişte jucători nu pe scena economiei, ci pe aceea a unui pur cazino de tip speculativ. Şi, zău, dacă pierde Chelu şi câştigă Fercală sau, dimpotrivă, pierde Fercală şi câştigă Chelu, chiar n-are vreo importanţă pentru economie, iar pe mine unul nu mă interesează deloc!
Ilie Şerbănescu
este analist economic
