4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSpecialVaccinul anti-prostie | OPINIE

Vaccinul anti-prostie | OPINIE

Un stomatolog face campanie împotriva vaccinării copiilor. Un domn nu vrea niciun fel de CARD, pentru că dacă citim invers e DRAC. Mulți plâng încă după Ceaușescu pentru că pe vremea aia se dădea, iar acum trebuie să câștigi. Există o singură explicație: lipsa unui vaccin anti-prostie făcut din sănătoasele tulpini autohtone.

Toate aceste enormități folosesc unui singur partid, cel care a avut și interesul să se ajungă aici, pentru că altfel ar fi rămas fără votanți. Așa se face că avem o nouă culme a prostiei și a incompetenței ajunse la guvernare. E doar încă un „genunche“ dat acestei țări care se află deja pe marginea prăpastiei. N-ar trebui deloc să ne mirăm de numărul în creștere al celor care sunt convinși că dacii au fost buricul pământului, că Zamolxe trăiește sau că rostopasca tratează orice boală. În general, este vorba despre oameni care nu se pricep la nimic, cu studii încropite pe te-miri-unde și neadaptați la viața reală. Vorbesc despre marea industrie de pe vremea lui Ceaușescu, dar ei erau cel mult maiștri care plecau acasă cu buzunarele pline de șuruburi de calitate îndoielnică sau îndesau bucăți de carne prin chiloți ca să le poată scoate din fabrică. Erau fericiți așa, ca niște animale ținute cu firimituri într-un țarc în fața blocului. Dar pe vremea aia se dădea! Nu trebuia să faci nimic pentru asta, n-aveai nevoie de prea multă școală. Erau întrunite toate calitățile pentru funcția de ministru de astăzi. Dacă mai și crezi că România e tărâmul făgăduinței în care totul e să prinzi momentul când îți va cădea în curte sau pe balcon o comoară, totul e perfect. Ai putea ajunge chiar prim-ministru și-ai putea să prăduiești cât poți țara asta minunată în contul comorii care va să vină.

Mă mir că nu s-a mai vorbit în ultima vreme despre armele laser cu care topea Nea Nicu tancurile rusești. Că așa le mai dădeam una peste nas imperialiștilor americani care vor să ne fure comoara pe care dormim de peste 2000 de ani. Nu ca rușii, care ne-au blagoslovit cu davai ceas, davai palton în perioada în care ne-au „eliberat“. E cumva ciudat, totuși, că susținătorii lui Putin nu doresc să emigreze și nici să meargă în concediu în Rusia, dar vor să ajungă în SUA fără viză.

Toate lucrurile astea sunt tipice pentru popoarele subdezvoltate care cred că țara lor este centrul pământului, iar o minune salvatoare este iminentă. Spaimele ignoranților sunt exploatate mereu de o mână de șmecheri care profită la maximum umflându-și conturile din țări mai puțin binecuvântate, dar exotice, cum ar fi Brazilia. Vi se pare cunoscută situația?

În țările sănătoase, singurul vaccin anti-prostie este administrat de stat prin decizie politică. Explicația e simplă: cu cât ai mai mulți oameni educați, cu atât crește și productivitatea, așa că vor fi mai mulți bani pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei cu probleme.

La noi, ultimele guvernări ne-au demonstrat că este cultivată prostia profundă, cea mai sigură soluție pentru conservarea numărului de votanți. Copiii nevaccinați, spitalele care stau să cadă și prăbușirea sistemului de învățământ sunt doar victime colaterale. Afacerile la purtător merg mai departe!

Cele mai citite

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...

Titluri de stat Fidelis la final de an: dobânzi avantajoase și facilități pentru donatorii de sânge

Programul aduce dobânzi atractive: 7,45% pentru titlurile cu scadență la un an și 7,9% pentru cele cu scadență la trei ani. Românii pot subscrie la...

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...
Ultima oră
Pe aceeași temă