13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialUS Open 2021, turneul care schimbă generațiile

US Open 2021, turneul care schimbă generațiile

Este prima dată în aproape un sfert de secol când Nadal, Federer și Serena Williams, trei dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile, nu vor participa la un turneu de Grand Slam.

Ediția din acest an de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, va înregistra o premieră în ultimii 24 de ani. Astfel, din 1997 încoace, Serena Williams, Rafael Nadal și Roger Federer nu vor mai juca la un turneu de Grand Slam și este foarte probabil că vom fi martori la sfârșitul unei ere în tenis.

Din nefericire, vârsta nu i-a cruțat nici pe unii dintre cei mai buni tenismeni ai tuturor timpurilor. Serena Williams a transmis că nu va participa la ultimul turneu de Grand Slam al anului deoarece nu este refăcută după accidentarea suferită în primul tur de la Wimbledon. Conform lui Patrick Mouratoglou, toată lumea sperase că revenirea Serenei va avea loc la New York, dar corpul acesteia nu este pregătit pentru o asemenea provocare.

Rafael Nadal nu a venit nici el la New York, după ce nu s-a refăcut integral după accidentarea suferită în timpul semifinalei de la Roland Garros cu Novak Djokovic, accidentare care l-a obligat să renunțe și la Wimbledon, dar și la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ajuns la Washington luna trecută, Rafael Nadal a avut probleme și s-a retras, pe rând, de la Toronto, Cincinnati și US Open, anunțând că nu va reveni în circuit în 2021.

Lista marilor tenismeni care nu participă la US Open este completată de Roger Federer. Elvețianul, care recent a împlinit 40 de ani, se va opera la genunchi, după ce și-a agravat accidentarea în timpul turneului de la Wimbledon. Aceasta este a doua operație într-un an și jumătate la genunchi pentru campionul elvețian, revenirea sa în tenis fiind în acest moment incertă.

Dominic Thiem, campionul din 2020 de la US Open, a spus că nu va putea să își apere titlul cucerit anul trecut din cauza accidentării de la încheietură.

Generație nouă are de înfruntat pe titanul Novak Djokovic

Toate privirile se îndreaptă către numărul 1 mondial, Novak Djokovic, care are șansa unei performanțe incredibile. Cu toate acestea, Nole nu a participat la turneele de dinaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului, astfel încât s-au evidențiat jucătorii considerați viitorul circuitului ATP.

Turneele Masters 1000 de la Toronto și Cincinnati au fost câștigate de Daniil Medvedev (2 ATP), respectiv Alexander Zverev (4 ATP). De asemenea, Stefanos Tsitsipas (3 ATP), a fost semifinalist la ambele turnee disputate în America de Nord vara aceasta.

Alex Corretja, comentator al Europsort, merge pe mâna lui Alexander Zverev și a lui Daniil Medvedev care îi pot pune cele mai mari probleme lui Novak Djokovic la US Open, dar și la următoarele turnee importante: “Cred că atât Alex, cât și Daniil Medvedev vor fi cei mai dificil adversari pentru Novak Djokovic, cu siguranță. Sascha e convins acum că poate câștiga titluri importante. Până acum credeam despre el că este un jucător bun și atât, dar și el simțea că îi lipsește ceva. Acum are mai multă experiență, e mai relaxat. Își controlează emoțiile mai bine”, a spus Alex Corretja.

Sârbul Novak Djokovic, liderul ATP, este gata de a realiza o performanță istorică. Pentru prima dată de la Rod Laver în 1969, un tenismen poate realiza Grand Slam-ul, adică să câștige toate cele patru turnee de Grand Slam în același an calendaristic.

Emoțiile sunt cu atât mai mari pentru Nole, care are șansa să își întreacă rivalii în clasamentul titlurilor de Grand Slam câștigate. Momentan, sârbul se află la egalitate cu Rafael Nadal și Roger Federer, toți trei având în palmares câte 20 de titluri de Grand Slam.

Chiar dacă participă la US Open 2021 ca favorit principal, rămâne de văzut cum va trece Novak Djokovic peste presiune, ținând cont că jucătorii din suflul nou al tenisului precum Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev sau Alexander Zverev trebuie să facă pasul următor, și anume să câștige un titlu de Grand Slam și să îl învingă pe sârb într-un meci în sistemul cel mai bun din cinci seturi. US Open 2021 a debutat în forță pentru țara noastră, cu nu mai puțin de patru reprezentante în prima zi a turneului: Simona Halep, Irina Begu, Ana Bogdan și Gabriela Ruse.
Simona Halep a jucat doar două meciuri după revenirea în urma serioasei accidentări suferite la Roma. Românca a pierdut în turul secund la Montreal în fața lui Danille Collins, iar apoi a câștigat în primul tur la Cincinnati contra Magdei Linette. Simona a ales să nu continue la Cincinnati din cauza unei dureri la coapsă, mizând că va fi în cea mai bună formă fizică la ultimul Grand Slam al anului, US Open 2021.
Sorții au făcut ca în prima zi să avem parte de un duel de foc, prin notorietatea numelor, confruntarea dintre Andy Murray și Stefanos Tsitsipas.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Se schimbă legea creditelor. Dobânzile nu pot fi mai mult decât dublul sumei împrumutate

Legea care plafonează dobânzile practicate de instituțiile financiare nonbancare și limitează creanțele pe care le solicită recuperatorii a fost votată azi în plenul Camerei...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Andy Murray, accidentare gravă la gleznă! Fostul lider mondial se va retrage la finalul acestui sezon

Fostul lider mondial Andy Murray a suferit o accidentare gravă la gleznă în timpul partidei pierdute cu Tomas Machac în turul al treilea al...
Ultima oră
Pe aceeași temă