Prezent la dezbaterea publică de la Palatul Parlamentului, Traian Băsescu a respins categoric ideea că reforma educaţiei nu trebuie să aibă loc în vremuri de criză. „Doamnelor şi domnilor, exact acesta este momentul”, a declarat el în faţa unei asistenţe dispuse să-l asculte şi să asculte (pentru a câta oară?) descrierea falimentului istoric în care s-a afundat sistemul de învătământ din România.
Preşedintele are dreptate atunci când reclamă urgenţa. Adevărata reformă a educaţiei trebuia să se întâmple cu ani în urmă, e nevoie de ea ca de aer. Fără temelii noi în materie, ne sufocăm: economic, politic, chiar şi demografic. Creierele care pot scoate ţara din marasm pleacă aiurea, alegătorii needucaţi votează politicieni pe măsură, se mulţumesc cu circ în loc să ceară socoteală pentru calitatea pâinii şi sunt recunoscători pentru posmagi, iar calitatea sociologică a populaţiei României scade la rândul ei.
Problema este că iniţiativa ministrului Funeriu pare să nu fi ţinut seama deloc de lecţiile evidente ale precedentelor încercări de reformă. Cu ochii la politicienii din opoziţie şi orbit de mesajele înţepenite ale sindicatelor, Daniel Funeriu a uitat că se poate folosi într-un efort autentic spre un adevărat sistem de educaţie de mulţimea de cetăţeni interesaţi ca lucrurile să meargă mai bine. Este vorba de mulţimea de profesori inteligenţi din această ţară, care se simt probabil umiliţi de prestanţa ineficientă a sindicatelor, e vorba de mulţimea de părinţi interesaţi în cel mai înalt grad de calitatea educaţiei, mulţi dintre ei dispuşi la schimbări cu adevărat radicale, precum înlesnirea de investiţii particulare în şcoli şi licee private de performanţă. Pentru ei, ministrul ar fi trebuit să respecte cele 30 de zile dedicate de lege dezbaterii publice, şi nicidecum să reducă la două săptămâni perioada de discuţii, şi în preajma Paştilor pe deasupra. În plus, tot pentru părinţi, profesori şi deci pentru reuşita reformei, ministerul ar fi trebuit să pornească concomitet o adevărată şi profesionistă campanie de informare. Pe fondul acestei campanii, şi numai pe fondul ei, era bine să se desfăşoare dezbaterea parlamentară în comisii, care va începe oricum foarte curând. În acest fel, interesul public ar fi fost susţinut, parlamentarii ar fi fost încurajaţi să fie atenţi la ce hotărăsc. Din motive diferite, multe legitime, nici presa, nici organizaţiile nonguvernamentale, nici opoziţia nu pot face campania de informare a publicului în locul Guvernului. Autorităţile trebuie să se obişnuiască să explice la ce lucrează şi ce pregătesc. Aşa funcţionează sistemele politice civilizate.
PNL şi PSD au ales să nu fie prezente la dezbaterile de ieri de la Palatul Parlamentului, unde însă preşedintele şi premierul au venit să marcheze şi să-şi asume simbolic acest nou start al reformei. Liderii celor două partide pretind că în acest fel au evitat să participe la „un joc de imagine” orchestrat de PDL. Au greşit însă. Neluând parte la dezbateri, au intrat exact în jocul de imagine de care se temeau şi, în plus, cauţionează un proiect despre care spun la televizor că este prost.
Pe de altă parte, partidul de guvernământ, chiar dacă ar fi alcătuit exclusiv din genii, ceea ce nu este cazul, ar trebui să ştie că o lege care aduce schimbări radicale are mai multe şanse să fie adoptată şi, mai ales, menţinută dacă există măcar intenţia de a-i asculta şi pe ceilalţi.
Ministrul Funeriu s-ar fi putut înţelege mai bine chiar şi cu adversarii politici dacă i-ar fi abordat exact în calitatea lor de cetăţeni şi părinţi. În faţa unui mesaj conciliant şi inteligent, cu siguranţă că PSD şi PNL ar fi stat cel puţin în cumpănă în faţa deciziei de a nu fi prezenţi la dezbaterea de la Parlament şi cu siguranţă că le-ar fi fost de-a dreptul imposibil să invoce infantil alocarea unui discurs de numai cinci minute liderilor Ponta şi Antonescu faţă de cele 15 pentru Traian Băsescu. Ce era mai important: să-i provoci pe adversari la gafe jenante sau să-ţi asiguri o majoritate substanţială în Parlament pentru schimbări consistente? În lipsa ei, la anul o luăm de la capăt.
