13.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialUrări de 8 Martie

Urări de 8 Martie

 

Un lucru foarte interesant care poate fi observat la urările masculine de 8 martie este faptul că bună parte dintre ele au două sensuri: unul evident pentru toată lumea, şi altul ascuns, accesibil exclusiv iniţiaţilor.

Primul strat al urărilor masculine este cel declamatoriu, inflamat şi apologetic. Se folosesc, obligatoriu şi aproape cu înverşunare, cuvintele magice „primăvară”, „floare”, „pur”, „frumoasă”, „soare”, „ghiocel”, „vrajă” etc. E un fel de esperanto pentru amorezi- o limbă fără sens, dar foarte utilă în conversaţia cu femeile.

Al doilea strat al urărilor masculine este cel profund, care conţine adevăratul mesaj. E nivelul ocult, la care au acces doar bărbaţii.

Iată mai jos câteva exemple, culese de pe site-urile specializate în urări.

Trec întâi categoria în care se  înscriu urările, apoi urările însele şi, la final, cam care este sensul ascuns pe care-l conţin ele.

Odată şi bine:astăzi îţi doresc să primeşti atâtea felicitări, încât să ai vorbe bune pentru tot anul...”. Să ne înghesuim să-i urăm femeii 365 de lucruri bune de 8 Martie, ca-n restul anului să ne putem vedea liniştiţi de meciurile noastre.

Înăuntru e mai bine ca afară:Când mă uit afară, văd doar vânt şi ploi. Când mă uit la cer, e mereu înnorat şi cenuşiu. Dar când mă uit la tine, ştiu că va veni timp frumos, pentru că tu eşti soarele şi primăvara mea“. Ei bine, cam asta se întâmplă şi când te uiţi la Florin Busuioc, dar nu te-apuci să-l suni şi să-i spui că-i primăvara ta. Vorba aia, pe Busu nu se cuvine să-l minţi!

Numai fraierii şterg praful:Fluturele meu… Frumuseţea, ca şi zborul şi iubirea, de cenuşă-şi leagă firea. De-i ştergi fluturelui praful, nicio vrajă, nicio boare, nu-l vor face să mai zboare. Tu eşti fluturele meu şi promit că niciodată nu voi şterge praful dragostei de pe aripile tale“. Păi d-aia te-ai însurat, ca să şteargă ea praful. Tu vezi-ţi de beri, fârtate.

Veşnica ei pomenire:Un gând curat şi senin ca primăvara, pentru veşnica mea iubire!”. Dacă nu v-aude nimeni, puteţi rosti, în barbă, şi „nu te voi uita niciodată”.

Acelaşi gen:Viaţa, arta, chiar şi energia se declină la feminin. Ideea, ca şi lupta şi pâinea sunt tot femei.” Ok, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre: „penalizare”, „amendă”, „scorpie”, „viperă”, „pană”, „mahmureală”, „soacră”, „concediere” şi alte cuvinte, vreun milion, care-i sperie pe bărbaţi. Dar nu suflaţi o vorbă despre asta, rămâne-ntre noi.

Ce-i mult strică:La-nceput de primăvară/ Un ghiocel îţi dăruiesc/ Ca dovadă atât de clară/ A faptului că te iubesc!”  Dacă dăruieşti un singur ghiocel, e mai bine decât dacă ai dărui câteva bucheţele, deoarece e mai simbolic.  În realitate, contează doar că e mai ieftin. E clar, da?

Aplecat peste căpşuni:Din Italia, Auguri pentru toate femeile din lume şi Bunul Dumnezeu să ne binecucânteze şi să ne ajute!”. Ciao, muciacios, să te ajute şi pe tine Dumnezeu- eşti însurat, nu?

Mă plictisesc de moarte, dar versific ca un descreierat, că aşa trebuie:De 8 Martie senin/ Într-un cadru anonim/ Primăvara a sosit/ În al iernii asfinţit. Primăvara-n suflet vă doreşte…“.  Puteţi adăuga ce doriţi după cele trei puncte, sau puteţi lăsa aşa- nu se va prinde nimeni. Oricum aţi folosit cuvântul „asfinţit”, deci v-aţi făcut norma.

Şi noi ne mai plângem, da nici cu voi nu mi-e ruşine: „Pentru că sunteţi cele care înseninează zilele bărbaţilor- deşi ei se mai plâng, dar numai pentru că aşa s-au obişnuit-, pentru că, deşi vă mai plângeţi câteodată, o luaţi de la  capăt în fiecare zi… şi pentru tot ceea ce reprezentaţi… pentru voi timpul se opreşte puţin în loc la fiecare început de Primăvară să vă aducă un omagiu“. Dom’le, mi-a stat ceasul de la atâtea minciuni.

Acum ar fi cazul să dăm şi femeilor cuvântul. Iată ce-şi urează singure, cu o modestie mai rar întâlnită între bărbaţi:

E ziua mea! Doresc ca în această zi să fiu înconjurată de dragoste, să fiu iubită, răsfăţată, alintată… doresc să am tot ce îmi propun…doresc să devin mai puternică… doresc să pot să zbor spre ceruri, în căutarea unei noi călătorii pe căile periculoase ale dragostei…doresc să fiu ceea ce nu am fost niciodată...”. Se răspunde ca la magazin: „N-avem. Altceva, cu ce vă mai putem servi?”

E ziua mea de linişte, ziua în care eu nu pot să mai uit că sunt femeie, stau o secundă şi mă uit în oglindă şi-mi dau seama că am pierdut atâta timp încercând să fiu egală cu bărbatul...”. E ok ce faci, dar, te rog, nu-ţi mai pune toată întrebările astea când eşti în intersecţie, la volan. Noi, bărbaţii, vrem să facem stânga ceva mai repede de o oră. Dacă te mai poţi uita o dată în oglindă, ai să ne vezi cum stăm după tine şi te claxonăm!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă