18.3 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialUPDATE FETEŞTI: Pompierul care a murit în timp ce salva o viaţă,...

UPDATE FETEŞTI: Pompierul care a murit în timp ce salva o viaţă, avansat post-mortem

UPDATE: Plutonierul Gabriel Boitan a fost avansat la gradul de sublocotenent post-mortem de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Plutonierul Gabriel Boitan avea 42 de ani. De cinci ani era pompier salvator în cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia- Garda de Intervenţie Feteşti. Colegii săi spun că era un om dedicat meseriei.

Viaţa lui pentru cea a muncitorului prins sub pământ

Ora 13.42. Cineva a sunat la 112 şi a anunţat că în municipiul Feteşti doi muncitori au fost prinşi sub pământ în timp ce săpau la un şanţ pentru sistemul de canalizare. Imediat, Gabriel Boitin şi colegii săi au plecat spre locul indicat. Au ajuns în câteva minute.

După evaluarea rapidă a situaţiei şi luarea unor măsuri de protecţie a malului, în condiţiile crizei de timp cerută de poziţia victimelor, s-a luat decizia ca trei pompieri să coboare pentru salvarea celor doi munictori.

Pompierii au reuşit să-l scoată pe unul dintre aceştia, dar, în momentul în care au încercat să-l extragă pe cel de-al doilea, un mal de pământ s-a surpat peste salvatori.

Mai târziu, cel de-al treilea muncitor a fost salvat

A murit din cauza loviturilor

Cu toate că cei trei pompieri au fost scoşi la scurt timp, din păcate, din cauza loviturilor primite direct în torace, pentru plt. Gabriel Boitan eforturile personalului medical au fost în zadar, acestuia aplicându-i-se manevrele de resuscitare mai bine de oră, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu: PSD a discutat cu AUR despre susținerea Guvernului Veștea, iar unii parlamentari ar fi promis votul

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat discuții între PSD și AUR privind susținerea Guvernului Veștea și că unii parlamentari ai formațiunii...

Profesorii rup dialogul cu Guvernul: federațiile sindicale boicotează negocierile pe noua lege a salarizării

Cele trei federații reprezentative au anunțat că nu vor lua parte la întâlnirea convocată, joi, de Ministerul Muncii, pentru discutarea proiectului noii legi a...

România, printre statele UE cu cele mai mici diferențe salariale între femei și bărbați

Femeile din Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu 11,1% mai puțin pe oră decât bărbații, potrivit datelor Eurostat. La fiecare 100 de euro încasați...
Ultima oră
Pe aceeași temă