33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Facilităţile pentru companii petroliere, aprobate de Guvern

UPDATE. Facilităţile pentru companii petroliere, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat hotărârea prin care sunt acordate companiilor petroliere facilităţi la cota de biocarburant, calitatea benzinei şi emisiile de gaz, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Facilităţile au fost discutate în contextul în care Guvernul urma să majoreze acciza la carburanţi şi încerca să-i convingă pe reprezentanţii companiilor petroliere să nu majoreze preţurile. Preşedintele Traian Băsescu a criticat la acel moment intenţia Guvernului de a accepta aceste facilităţi.

Miercuri, Ponta a anunţat că introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, atât la motorină, cât şi la benzină, iar preşedintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat.

În 2011, Guvernul a decis că, începând cu 2013, motorina şi benzina vor trebui să includă o cotă de biocarburant de minimum 6%. Conform calendarului stabilit atunci, cota de biocarburant din benzină trebuia să crească la 8% din 2015, la 9% din 2017 şi la 10% din 2019.

Cu puţin înainte de anul 2013, în ultimele zile ale anului 2012, Guvernul a anulat obligaţia cotei de 6% biocarburant în motorină, a amânat creşterea cotei la 7% în motorină pentru 2016 şi a stabilit pentru acest an, pentru benzină, un conţinut de biocarburant de minimum 5%, în loc de 6%.

Atingerea acestei cote de 6% a fost fixată atunci pentru anul 2014.

La aceste moment, Guvernul negociază însă cu reprezentanţii companiilor petroliere nu majorarea, ci scăderea cotei prevăzute pentru anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar de majorare.

Astfel, pentru anul viitor este negociată acum, la benzină, o cotă de biocarburant de 4,5%, care să urce la 8% abia în 2018, nu în 2015. Ţintele pentru anii 2017 şi 2019, cu 9%, respectiv 10% cotă de biocarburant vor fi anulate.

La motorină este negociată pentru 2016 o cotă de biocarburant de 6,5%, nu de 7%.

O altă facilitate care va fi acordată companiilor este amânarea cu trei ani, respectiv până în 2019 în loc de până în 2016, a datei până la care furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină mai bună calitativ, cu un conţinut de oxigen de maximum 2,7% m/m şi cu un conţinut de etanol de maximum 5% v/v.

La rândul lor, distribuitorii finali de benzină vor comercializa doar din 2018, în fiecare staţie de distribuţie pe care o deţin, acest tip de benzină.

În acelaşi timp, companiile petroliere nu vor mai fi obligate să reducă până la sfârşitul anului viitor din emisiile de gaze cu efect de seră, generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie a carburantului şi energia furnizată, ci li se va acorda timp până în 2020 să îşi îndeplinească această obligaţie.

Conform legislaţiei în vigoare, până la data de 31 decembrie 2020, furnizorii au obligaţia să reducă, în etape, emisiile de gaze cu efect de seră, generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie a carburantului şi energia furnizată, cu până la 10%, în raport cu emisiile de gaze cu efect de seră generate pe durata ciclului de viaţă pe unitatea de energie de carburanţii fosili în 2010, având ca referinţă standardul pentru carburanţi aferent acelei perioade. Această reducere este efectuată în etape, mai întâi cu o cotă de 6%, din care o parte, respectiv 2%, ar trebui diminuată până la sfârşitul anului viitor, iar 4% – până la data de 31 decembrie 2017, la care se adaugă reduceri suplimentare, până la totalul de 10%, prin utilizarea oricărei tehnologii, inclusiv captarea şi stocarea carbonului în procesul de producţie a carburantului, prin care se pot reduce emisiile şi prin folosirea de reduceri de emisii certificate – CER achiziţionate în conformitate cu mecanismul de dezvoltare curată instituit prin Protocolul de la Kyoto.

Guvernul va stabili însă acum reducerea de 6% nu mai trebuie operată până la sfârşitul anului 2014, ca primă etapă cu 2%, şi respectiv până la finele anului 2017 cu 4%, ci că poate fi efectuată până la 31 decembrie 2020.

Cele mai citite

Aurelian Pavelescu (PNȚCD), candidat la Președinția României: Dreptul european este aplicabil doar dacă nu încalcă norma constituțională

Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD și candidat la Președinția României, consideră că dreptul european este aplicabil în România doar dacă nu contravine Constituției României. Acest punct...

Ministerul Finanțelor lansează pe 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. „Recurența cu care investitorii revin către emisiunile de...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă