Zilele trecute, Consiliul Concurentei si-a dat avizul pentru preluarea Astral de catre UPC. Astfel, UPC a trecut de pe locul trei in topul companiilor de CATV din Romania pe primul loc, cu o cota de piata de 30%, devansand grupul RCS&RDS, ce detine circa 25% din abonatii romani de cablu. Valoarea tranzactiei a fost de peste 400 milioane de dolari, UPC intentionand sa mai investeasca, in urmatorii doi-trei ani, inca 100 milioane de euro. Cam acesta este si intervalul in care se preconizeaza ca va fi terminat procesul de preluare, cele doua companii urmand sa fuzioneze, in final, sub numele de UPC.
Pana atunci eforturile UPC se vor indrepta inspre modernizarea retelei si promovarea serviciilor de ultima generatie: telefonie digitala, internet de banda larga si televiziune digitala Ð ceea ce se ofera sub denumirea generica de ''triple play''. Richard Anderson, directorul general al UPC Romania, spune ca aceasta este deocamdata strategia de dezvoltare care va fi aplicata, in sensul ca nu se mai mizeaza pe o largire semnificativa a bazei de clienti, ci se urmareste cresterea cererii acestora pentru noile servicii, cu o valoare adaugata mai mare. „Oamenii asteapta si de la noi videotelefonia, spune Anderson. Acest lucru nu este posibil pe o retea analogica. Dar, o data cu digitalizarea ei, accesarea acestor servicii noi, de ultima generatie poate fi facuta foarte rapid''. Acum, din cei aproape patru milioane de abonati ai serviciilor de cablu, foarte putini utilizeaza si serviciile de date Ð doar in jur de 5% din gospodariile din Romania fiind conectate la Internet, spre deosebire de 20% in Ungaria si 60% in Austria, a aratat seful filialei locale a UPC. Cu alte cuvinte, daca acum venitul mediu pe cap de abonat la cablu se situeaza in jurul valorii de 6 euro pe luna (unul dintre cele mai mici de pe piata europeana din domeniu), aceasta cifra este estimata sa creasca anual cu inca 15-20%, majorare ce ar urma sa provina din utilizarea serviciilor digitale.
Cifra de afaceri a Astral Telecom este de 63 de milioane de euro, iar pentru acest an UPC estimeaza un volum de afaceri total (pentru ambele companii) de 110-120 milioane euro. Trebuie spus ca UPC este subsidiara europeana a grupului american Liberty Global, compania romaneasca Astral Telecom intrand astfel in familia celui de-al treilea mare operator de cablu din lume. Veniturile anuale ale acestuia se ridica la cinci miliarde de dolari, baza sa de clienti numarand circa 24 de milioane de gospodarii in numeroase parti ale lumii. In Romania, la sfarsitul anului trecut, UPC avea circa 390.000 de abonati, iar inainte de luarea deciziei de a prelua Astral a purtat discutii in acest sens si cu RCS&RDS. Tot in acest an, americanii de la UPC au achizitionat si 50% din actiunile companiei romanesti Focus Sat, intrand astfel si pe piata televiziunii prin satelit DTH (Direct-to-Home).
Sediul central al diviziei europene a UPC este la Amsterdam, in Olanda, tot aici aflandu-se si Centrul Media Digital Ð un difuzor dintr-un singur punct al transmisiunilor paneuropene, cu limbaj si subtitrari specifice, la cheltuieli si facilitati de transport echivalente unui singur canal. Aici se asigura serviciile de difuzare pentru productia, creatia si distributia de canal, Digital Media Centre prelucrand datele pentru serviciile video si audio si sustinand transmisia poliglota (inclusiv in limba romana) si multisectoriala televizata. Tot aici sunt gazduite si accesul internet rapid si de masa, precum si gestiunea facturarii abonatilor Ð centralizandu-se practic intr-un singur punct toate cerintele de distribuire a programelor.