Liviu Giosan este cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution din SUA, iar în ultimul său studiu despre Delta Dunării a ajuns la concluzii surprinzătoare. Pentru a opri procesul de încetinire a înaintării Mării Negre în Delta Dunării ar trebui să apelăm la o măsură pe care comuniştii au folosit-o, inconştient şi involuntar, începând cu anii ‘50. Este vorba de menţinerea unor canale tăiate sub regimul comunist care să permită captarea unei cantităţi mai însemnate de sedimente în Deltă. Într-un interviu acordat RL, Liviu Giosan, care este şi unul dintre fondatorii asociaţiei oamenilor de ştiinţă Ad-Astra, explică şi cum vede situaţia dezastruoasă în care a ajuns educaţia românească.
RL: Ultimul studiu pe care l-ai făcut în legătură cu Delta Dunării a avut rezultate surprinzătoare.
Liviu Giosan: Împreună cu colegii mei din România, am vrut să răspundem unei provocări – şi anume să înţelegem cum va rezista Delta Dunării creşterii nivelului mării, un proces cauzat de încălzirea globală. Pretutindeni, deltele, prin natura lor, sunt terenuri foarte joase, cu un relief plat care se ridică la cel mult un metru sau doi deasupra nivelului zero. Dacă plecăm de la cifrele Comisiei pentru schimbări climatice a ONU şi care previzionează o creştere a nivelului mării cu un metru în următorul secol, ar însemna că, la acel moment, cel puţin o jumătate din Delta Dunării va fi acoperită de apă. Mare parte din Delta Dunării de azi ar deveni astfel o imensă lagună.
RL: Există soluţii?
L.G.: Problema dispariţiei accelerate a deltelor e una generalizată la nivel global. Multe ţări încep să ia măsuri, pentru că deltele au importanţă economică şi socială deosebită. De exemplu, SUA. Recent am fost ales printre cei 12 membri ai Comisiei care se va ocupa de evaluarea proiectelor de reconstrucţie a Deltei Mississippi, unde problema este foarte gravă. Delta râului Mississippi a pierdut mii de kilometri pătraţi în ultimele decenii din cauza creşterii nivelului oceanului, iar uraganele ameninţă oraşul New Orleans în fiecare an. Alte delte ale lumii găzduiesc metropole cu populaţii de 4-5 milioane de oameni, precum Shanghai, Alexandria, Bangkok, Dhaka, Lagos, Calcutta. În total, jumătate de miliard de oameni trăiesc în delte sau depind de ele. Motivul este că sunt foarte productive. Terenurile sunt propice agriculturii, pisciculturii, multitudinea de canale este favorabilă transportului naval şi pot adăposti porturi, iar subsolul deţine de multe ori zăcăminte de gaze şi petrol. Delta Dunării este atipică cumva faţă de toate surorile ei, deoarece a rămas în mare parte naturală.
RL: A fost un noroc?
L.G.: Delta a scăpat de soarta de a deveni teren agricol, aşa cum dorea Ceauşescu, dintr-un noroc – căderea comunismului. Studiul pe care l-am publicat acum a plecat de la ipoteza că Delta a avut de suferit în anii ‘50. Comuniştii au decis atunci să taie sute de kilometri de canale prin care să aducă apa în lacurile Deltei din braţele principale ale Dunării, folosind pentru asta munca silnică şi prizonierii politici. Vara, aceste lacuri se supraîncălzeau, erau năpădite de alge şi rămâneau fără oxigen, iar asta putea duce la mortalitatea în masă a peştilor. În plus, canalele foloseau pentru accesul spre câmpiile de stuf, stuf care era exploatat pentru celuloză. Studiul nostru a vrut să vadă care au fost rezultatele acestei intervenţii pe scară largă a omului în Deltă. O dată cu apa, pe aceste canale, involuntar, sunt aduse şi sedimente, iar acestea contribuie la creşterea reliefului Deltei Dunării, făcând-o mai greu de inundat de către apele mării. Această operaţiune de alimentare cu sedimente, pe care comuniştii au făcut-o involuntar în anii ‘50, poate reprezenta o soluţie ieftină şi eficientă pentru ridicarea nivelului altor delte ale lumii.
RL: Cât de eficientă este această soluţie în cazul Deltei Dunării?
L.G.: Problema este că Dunărea nu mai aduce tot atât de multe sedimente ca în trecut. Construcţia barajului de la Porţile de Fier şi a altor baraje pe diverse râuri tributare a scăzut aportul de sedimente cu 70%. Orice am face, o parte din Deltă va fi înghiţită de ape ca urmare a creşterii nivelului Mării Negre şi a diminuării cantităţii de sedimente aduse de Dunăre. Chiar dacă încălzirea globală va fi stopată, nivelul mării va continua să crească datorită efectului întârziat al încălzirii globale de până acum. Opinia mea este că România ar trebui să transforme întreaga Deltă în rezervaţie şi să înceapă să facă planuri pe termen lung pentru protecţia ei, inclusiv a locuitorilor şi a modului lor tradiţional de viaţă. Asta nu ar avea decât efecte pozitive pentru publicul larg pentru care Delta este un loc de agrement şi ar tăia accesul noilor îmbogăţiţi care o tratează ca pe moşia lor de vânătoare sau care profită prin practici prădătoare în agricultură sau piscicultură.
RL: Să discutăm despre cealaltă preocupare a ta: reforma cercetării şi educaţiei. Cum ai caracteriza anul 2013 din acest punct de vedere ?
L.G.: Nu văd nimic pozitiv în educaţie anul ăsta şi cred că sistemul de învăţământ este deja în colaps. Am publicat recent un studiu despre rectorii aleşi în ultimii ani şi e dezastru. Nu poţi avea rectori de universităţi al căror nivel ştiinţific este similar cu al portarului de la aceeaşi instituţie. Ideea că e suficient să fii un bun manager pentru a conduce o universitate e o minciună. În Occident oamenii care ajung în poziţii universitare de conducere sunt oameni care şi-au făcut deja o carieră fie în ştiinţă, fie în administraţie, fie în afaceri. Sunt deja în top, au avere. Ei nu îşi construiesc cariera ştiinţifică şi se căpătuiesc abia după ce devin rectori, precum fac rectorii noştri.
RL: De ce universităţile româneşti nu se regăsesc în clasamentele internaţionale?
L.G.: Universităţile româneşti sunt clasate foarte jos pentru că s-au transformat într-o afacere murdară. Nu suntem în topul universităţilor pentru că universităţile noastre nu mai sunt selective. Răul cel mare l-a făcut fostul ministru Andrei Marga, care a decis să finanţeze universităţile pe baza numărului de studenţi înscrişi. Imediat, universităţile au declanşat o goană după studenţi pentru a obţine mai mulţi bani. Acest algoritm ar trebui schimbat de urgenţă, astfel încât studenţii să fie admişi şi să obţină o diplomă pe merit. Dacă limităm numărul de studenţi, introducem examene mai serioase de admitere, iar profesorii sunt recompensaţi doar în funcţie de performanţa studenţilor, mai avem o şansă. Dar nu văd ca asta să se întâmple prea devreme.
RL: De ce nu avem o mişcare studenţească foarte implicată?
L.G.: Lipsa de iniţiativă civică a studenţilor este expresia dezastrului din educaţie. În ziua de azi, studenţii vor doar să obţină o diplomă şi nu îi interesează calitatea învăţământului. Cei care doresc să studieze, să facă cercetare, să progreseze într-un domeniu constituie o minoritate într-o mare de studenţi care visează doar o diplomă. Trebuie s-o spun, cu cât ai oameni mai puţin educaţi, cu atât aceştia sunt mai uşor de manipulat, iar asta le convine politicienilor de duzină ai României contemporane.
Biografie
Liviu Giosan este cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution în SUA, probabil cel mai important institut oceanografic din lume. A publicat numeroase studii de specialitate. În unul dintre acestea, apărut în „Proceedings of the US National Academy of Sciences“, arăta modul în care schimbările climatice sau cele produse de societatea umană au influenţat evoluţia vieţii din Marea Neagră. Alături de echipa sa, Liviu a descoperit şi cauzele care au dus la prăbuşirea civilizaţiei Indusului, care număra, la acea dată, 10% din populaţia globului şi se întindea pe o suprafaţă echivalentă cu dimensiunea a patru Românii. Liviu Giosan este un observator atent al vieţii academice din România. El a realizat un studiu în care arăta că jumătate dintre rectorii universităţilor din România nu au publicat nici un articol ştiinţific relevant şi astfel nu ar fi potriviţi pentru a ocupa o asemenea poziţie.
Pericole. Soluţii pentru delte
Liviu Giosan face parte din echipa de cercetători care trebuie să evalueze soluţii pentru Delta Mississippi. „Dezbaterile în jurul acestei delte durează de peste 20 de ani. Printre soluţiile identificate se numără tăierea de canale, construcţia de recifuri în faţa coastei care să spargă valurile, aducerea de nisip de pe platforma continentală, dar şi construcţia de diguri de protecţie. În România există planuri pentru Delta Dunării pe termen scurt în care se merge pe ideea renaturării unor terenuri folosite pentru agricultură, silvicultură, piscicultură prin tăierea de canale, refacerea unor lacuri şi mlaştini. Unele progrese sunt evidente, dar de mică anvergură.
Istoria intervenţiei omului în Delta Dunării
„Intervenţiile masive ale omului în Deltă au început după Războiul Crimeii, pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Până atunci Gurile Dunării erau controlate de Imperiul Otoman, iar ulterior au trecut în administrarea Comisiunii Europene a Dunării. Această primă instituţie intitulată europeană era însărcinată cu menţinerea navigabilităţii Dunării pentru a asigura transportul grânelor din Ţările Române şi Imperiul Ţarist spre Occident. Intrarea dinspre Marea Neagră se făcea pe la Sulina, iar pentru că otomanii nu dragau această zonă, Gura Sulina devenise un adevărat cimitir de nave. Comisiunea Europeană a organizat un concurs de proiecte pentru menţinerea canalului navigabil. Proiectul câştigător a dus la construirea de diguri la Gura Sulina, prin care să se crească viteza fluviului la ieşire, în ideea că sedimentele care se depuneau acolo – sub forma unor bare – erau evacuate mai uşor. Ulterior, Braţul Sulina a fost supus unor tăieri de anvergură pentru îndreptarea cursului navigabil, care era unul şerpuitor, ducând astfel la scurtarea timpului de transport de la Sulina la Tulcea. A doua mare mare etapă de intervenţie a omului în Deltă a fost gândită de Grigore Antipa, care, pe la începutul secolului XX, a plănuit să crească producţia de peşte din Deltă. Ideea lui a fost să transfere apă din Dunăre înspre Deltă şi atunci a tăiat câteva canale, cel mai important fiind Dunavăţ. Acest canal a transformat Razelmul dintr-o lagună cu apă preponderent marină într-un habitat foarte propice peştelui de apă dulce“, spune Liviu Giosan.
