12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUniversitatea Craiova ar putea reveni de anul viitor

Universitatea Craiova ar putea reveni de anul viitor

Craiova poate reveni pe teren. FRF trebuie să se supună legii. Nu există nici o decizie de excludere. Mircea Sandu trebuie să explice pe ce bază a luat această decizie, a declarat avocatul FC Universitatea Craiova la aflarea sentinţei din justiţie. Cu toate acestea, Adrian Mititelu şi şefii fotbalului românesc nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte revenirea Craiovei.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe site-ul său oficial că nu a negociat şi nici nu va negocia cu finanţatorul Adrian Mititelu pe marginea revenirii clubului Universitatea Craiova în competiţie ca urmare a deciziei de luni a Curţii de Apel Bucureşti.Finanţatorul clubului spune că va mai aştepta un an pentru a se rezolva problema în privinţa jucătorilor, el acceptând şi 75 la sută din aceşti fotbalişti. În caz că nu se va rezolva această cerere, Mititelu vrea să primească suma pe clauzele de reziliere a contractelor fotbaliştilor. „Dragomir e un infractor de joasă speţă! A distrus vieţile mai multor oameni de-a lungul vieţii lui. E un agramat şi un analfabet, mai dă-l dracu’! Acum încearcă să intimideze magistratul cum făcea el pe vremuri. Nu mai merge, mă, Dragomire! După ce că sunt vinovaţi, mai vin şi cu pretenţii. Sandu se dă mare, că a fost pe la Euro, şi zice că are relaţii pe acolo. Preşedinţii mai multor federaţii care au participat la Euro şi-au dat demisiile, noi nici nu am participat şi nici nu se gândeşte să plece, e o cangrenă a fotbalului românesc”, a afirmat Mititelu la GSP TV. Cât despre construirea unei noi echipe, Mititelu a afirmat că acest lucru este o misiune aproape imposibilă într-un timp atât de scurt.

„Mai aştept un an. Nu pot face echipa pe genunchi!”

„E puţin probabil să mai pot construi o echipă acum, voi mai aştepta un an. Nu pot să fac o echipă pe genunchi, care să piardă mai multe meciuri la rând, apoi să îmi sară şi suporterii în cap. Să-mi dea măcar 75 la sută din jucătorii pe care i-am avut. Pentru Găman e o ofertă de milioane de euro, iar pentru Lung există interes. Cum să te duci acum la Niculae, ca să-i iei de acolo, că le strici aranjamentele?! La anul nu mă mai interesează nici un jucător, vreau clauzele de reziliere. Pe Sandu nu îl mai scapă nici Merkel, nici Obama sau François Hollande”, a mai spus Adrian Mititelu, potrivit cotidianului „Ediţie Specială”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă