10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialProiect legislativ: Unităţi de Jandarmerie rurală ar putea fi infiinţate în comunele...

Proiect legislativ: Unităţi de Jandarmerie rurală ar putea fi infiinţate în comunele unde infracţionalitatea este mare

Nivelul ridicat al infracţiunilor din mediul rural i-a determinat pe parlamentari să ia măsuri. Pentru a veni în ajutorul poliţiştilor de la sate, un deputat a propus înfiinţarea Jandarmeriei rurale, iniţiativă legislativă care ar modifica Legea 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Astfel, de la 1 ianuarie 2017, unităţi de jandarmerie rurală ar putea fi înfiinţate, la propunerea Inspectoratului General al Jandarmeriei, în baza criteriilor demografice şi teritoriale.

Iniţiatorul acestei propuneri, deputatul PNL Daniel Gheorghe, a declarat pentru România liberă că această propunere legislativă a venit din necesitatea măririi efectivelor de ordine publică la nivelul localităţilor unde posturile de poliţie au foarte puţini lucrători, aceştia fiind depăşiţi de multe ori, din punct de vedere al timpului de intervenţie şi al logisticii. "Jandarmeria vine ca o forţă de sprijin acolo unde poliţia este descoperită din punct de vedere al logisticii şi al numărului de lucrători. Mai mult, această propunere legislativă nu este chiar o noutate pentru România. Acest tip de subunităţi au existat încă din perioada interbelică", a explicat deputatul Daniel Gheorghe.

Primarii de comune s-au plâns de numărul mare al infracţiunilor 

Parlamentarul a mai spus că ideea acestui proiect a venit după ce mai mulţi reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale s-au plâns de numărul mare al infracţiunilor din zonele respective şi au sugerat că ar fi nevoie de o forţă care să descurajeze astfel fapte antisociale.  "Este vorba despre infracţiuni deranjante, cum ar fi scandalurile în baruri şi discoteci din zona rurală. Acestea apar în special pe fondul consumului de alcool, a lipsei locurilor de muncă şi a dregradării sociale în general. Jandarmeria fiind o structură pregătită pentru restabilirea ordinii publice, poate să descurajeze astfel de fapte, iar prin descurajare se poate preveni infracţionalitatea fără să mai fie nevoie de intervenţie fizică", a mai spus Gheorghe.

Care sunt criteriile de înfiinţare a acestor subunităţi de jandarmi

Potrivit proiectului de lege aceste unităţi se pot înfiinţa la propunerea Inspectoratului General al Jandarmeriei României, ministrul afacerilor interne, în baza criteriilor demografice şi teritoriale, precum şi în funcţie de evoluţia fenomenului infracţional la nivel rural şi al oraşelor mici, în condiţiile legii şi în limita posturilor aprobate şi a fondurilor bugetare alocate.

"Unităţile/ subunităţile de jandarmerie rurală sunt subordonate nemijlocit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi se înfiinţează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale cu rang de comună ori al oraşelor cu populaţie sub 10.000 de locuitori. 

Aceste structuri vor avea în competenţa teritorială mai multe comune, oraşe mici şi vor avea sediul de bază în una dintre aceste unităţi pentru a putea acţiona în vederea restabilirii şi menţinerii ordinii publice, la solicitarea poliţiştilor din localităţile arondate", se arată în expunerea de motive.

Cum va fi afectat bugetul MAI

Deşi parlamentarul care a iniţiat acest proiect legislativ admite că Ministerul Afacerilor Interne va trebui să suplimenteze bugetul Jandarmeriei Română în cazul în care Legea 550 va fi modificată şi se va aproba înfiinţarea acestor subunităţi în mediul rural, acesta spune că nu vor fi cheltuieli exagerate, deoarece logistica există deja, iar în cazul în care va fi nevoie, se va lua în considerare chiar şi o suplimentare bugetară pentru MAI.

"Primele impresii despre această iniţiativă au fost unele pozitive. Ar putea să mai apară discuţii în legătură cu unele chestiuni de natură bugetară. Însă cheltuielile nu vor fi atat de mari cum probabil se aşteaptă. Vor fi costuri legate de înfiinţarea acestor subunităţi dar logistica necesară există deja la nivelul Jandarmeriei. Nu este vorba despre o nouă structură ci de o nouă atribuţie. Aşa cum Inspectoratul General al Poliţiei Române are Poliţia Rurală, aşa ar fi şi în cazul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cu unităţi de Jandarmerie Rurală", a explicat parlamentarul.

Infracţionalitatea în mediul rural

Fenomenul infracţional din zona rurară rămâne o prioritate pentru Poliţia Română, în contextul în care aproape jumătate din populaţia ţării locuieşte în mediul rural, cu particularităţile specifice ale acestuia (infrastructura precară, abandonul şcolar, lipsa unor soluţii viabile de integrare socială a tinerilor, şomajul). 

Astfel, deşi, conform rapoartelor ÎGPR, infracţionalitatea în anul 2015 s-a diminuat, fiind cea mai mucă din ultimii 8 ani, criminalitatea în mediul rural rămâne ridicată. Nu este vorba despre infracţiuni extrem de grave, însă furturile, tâlhăriile şi scandalurile sunt extrem de deranjante pentru populaţie, arată Poliţia. 

Proiectul legislativ se află în dezbatere publică, la Camera Deputaţilor, până în 29 martie. 

Cele mai citite

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...
Ultima oră
Pe aceeași temă