Budapesta a decis să intervină pentru susţinerea la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a contestaţiei Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) faţă de decizia Comisiei Europene de respingere a unei iniţiative a etnicilor maghiari privind acordarea unei atenţii sporite comunităţilor etnice, informează MTI, conform Mediafax.
Guvernul Ungariei a informat Curtea Europeană de Justiţie în legătură cu decizia de susţinere a Consiliului Naţional Secuiesc, a comunicat Ministerul de Externe de la Budapesta.
Guvernul Ungariei acordă o atenţie specială iniţiativelor care influenţează situaţia comunităţilor maghiare din afară ţării. Politicile UE nu trebuie utilizate, nici măcar indirect, pentru discriminarea comunităţilor maghiare, afirmă Zsolt Nemeth, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe.
Comisia Europeană a respins, în iulie 2013, o iniţiativă a CNS prin care se cerea „o atenţie sporită” pentru comunităţile etnice. CE a informat la acea vreme Consiliul Naţional Secuiesc că iniţiativa nu se încadrează în sfera de aplicare a legislaţiei organismului european.
CNS spera să strângă un milion de semnături pentru a determina Uniunea Europeană să acorde o atenţie sporită regiunilor care sunt diferite de cele care le înconjoară din punct de vedere etnic, cultural, religios sau lingvistic. Initiativa este legată de contestarea de către CNS a planurilor României de modificare a configuraţiei administrative. Consiliul Naţional Secuiesc a contestat decizia CE la CEJ.
Liderul CNS, Balazs Izsak, a argumentat că, dacă regiunile administrative vor fi reorganizate, Ţinutul Secuiesc ar fi integrat într-o zonă în care procentul etnicilor maghiari ar fi sub 30%.