20.2 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialUngaria nu mai intervine pentru acoperirea pierderilor provocate de creșterea francului

Ungaria nu mai intervine pentru acoperirea pierderilor provocate de creșterea francului

Ungaria a anunțat că nu mai intervine pentru acoperirea pierderilor provocate de creșterea francului, dar ăși va păstra rolul de mediator între bănci şi persoanele care au credite în franci elveţieni. Anunțul autorităților de la Budapesta vine după ce în luna noiembrie 2014, guvernul a decis ca împrumuturile în valută să fie convertite în forinţi.

"Cred că acum trebuie să negocieze băncile şi cei care s-au împrumutat în monedă. Guvernul nu poate decât să joace rolul unui mediator", a declarat premierul Viktor Orban, citat de Mediafax.

Orban a precizat că instanţele din Ungaria au hotărât că aceia care accesează credite în valută trebuie să acopere riscul fluctuaţiilor de curs valutar.

Ungaria a fost una dintre cel mai expuse ţări la creditele denominate în franci elveţieni, înainte ca guvernul să impună un schimb valutar fix, mult sub nivelul pieţei, pentru conversia împrumuturilor ipotecare din euro şi franci în forinţi.

În luna noiembrie a anului trecut, guvernul ungar a decis că împrumuturile ipotecare în valută, a căror valoare a fost estimată la 10,3 miliarde de euro, vor fi convertite în forinţi. În prezent, totalul creditelor în monedă străină se ridică la 1,7 miliarde de euro. Împrumuturile sunt în cea mai mare parte în franci şi au fost folosite pentru cumpărarea de maşini.

Analiştii au apreciat măsura luată în luna noiembrie de către guvernul de la Budapesta, întrucât aceasta a limitat efectele negative ale aprecierii record a francului faţă de monedele naţionale şi de euro, mai scrie Mediafax.

Forintul s-a depreciat cu 16% faţă de franc săptămâna trecută, după ce banca centrală a Elveţiei a renunţat la plafonul minim de 1,2 franci/euro.

"Economia Ungaria se confruntă cu un impact limitat în urma aprecierii francului", a declarat un reprezentant al băncii centrale a Ungariei.

Cele mai citite

Liviu Alexa: Milioane de euro pentru judecătorii CCR: privilegii speciale și pensii uriașe din banii românilor

Jurnalistul Liviu Alexa dezvăluie cum membrii Curții Constituționale, în frunte cu președintele Marian Enache, încasează sume colosale din cumularea indemnizațiilor și pensiilor speciale,...

Investițiile americane în România ajung la 7,2 miliarde de euro, dar suprareglementarea îngrijorează investitorii

Conform celor mai recente date, soldul investițiilor americane în România a atins 7,2 miliarde de euro în 2022, plasând Statele Unite pe locul al...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă