22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn ZID s-a prăbuşit la o uzină din INDIA. Cel puţin 11...

Un ZID s-a prăbuşit la o uzină din INDIA. Cel puţin 11 morţi

Cel puţin 11 muncitori au murit, iar alţi 15 au fost răniţi vineri, în nordul Indiei, după prăbuşirea unui zid aflat în construcţie, în curtea unei uzine.

Conform cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax, accidentul a avut loc în incinta unei uzine din Narnaul, în statul indian Haryana (nord).

“Un zid aflat în construcţie, având înălţimea de şase-şapte metri, s-a prăbuşit”, a declarat Tanya Singh, un oficial din cadrul poliţiei locale.

“Zece muncitori au murit pe loc, iar altul în drum spre spital”, a adăugat oficialul citat, precizând că alte 15 persoane au fost rănite.

Autorităţile indiene anchetează circumstanţele producerii accidentului de muncă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă