19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Un tren care venea spre București și-a pierdut vagoanele în județul...

VIDEO+FOTO. Un tren care venea spre București și-a pierdut vagoanele în județul Olt. CFR spune că pasagerii au ajuns în siguranță, dar cu întârziere de trei ore

Un tren InterRegio care venea de la Timișoara spre București și-a pierdut vagoanele în județul Olt.


UPDATE 15,20: Pasagerii trenului IR1696 au ajuns la destinație în siguranță, dar cu o întârziere de trei ore, a anunțat CFR Călători.

Doar manevrele din gara Radomirești (Olt) au durat o oră, acolo unde trenul a frânat automat, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al companiei, Alina Predescu, citată de Agerpres.


Incidentul s-a produs marți dimineață, în zona localității Radomireşti. Trenul avea două locomotive, prinse una de alta, iar de una dintre ele erau atațate vagoanele. Se pare că o cuplă care lega locomotiva de vagoane s-a rupt, iar vagoanele au rămas pe loc, în timp ce ambele locomotive au pornit spre București.

Potrivit unor pasageri din tren, locomotivele s-au întors după vagoane după circa o oră. Întârzierea totală a trenului ar fi de circa 160 de minute.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă