20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUn test electoral

Un test electoral

Conform previziunilor noastre, la Constanta, Partidul Liberal Democrat continua sa agonizeze in fasa sa de formatiune politica nascuta moarta. In ciuda declaratiilor vitejesti ale domnului Mircea Iustian, care a dat pasarea liberala din mana pentru un pumn de dropsuri cu aroma de menta, PLD nu a schimbat cu nimic peisajul politic constantean. Doar naivii ar putea crede ca partidul de buzunar al domnului Iustian reprezinta pentru P.D. Constanta un aliat puternic si de nadejde! In ciuda eforturilor depuse de Danut Moisoiu si Calin Marinescu, zis Shogunul, care joaca rolul parintilor adoptivi, nucleul pitic local al PLD mai mult incurca decat descurca! Sigur, daca i-ar fi stat in putere, domnul Iustian ar fi avut in aceste zile un bun prilej de a demonstra cat de tare este dumnealui ca om politic! Un test evident il reprezinta apropiatul miting de la Constanta pentru sustinerea lui Traian Basescu. Luand ca reper angajamentele asumate de cei care prezentau PLD Constanta ca pe o forta politica autentica, ma asteptam ca activistii lui Iustian sa organizeze singuri o actiune de amploare pro Basescu, pentru ca au fost unii care s-au batut cu pumnul in piept, laudandu-se ca vor depopula PNL Constanta, in ce priveste numarul mare de adeziuni la doctrina strutocamilei liberalo-democrate! Pe 5 mai, la Constanta, era de asteptat sa asistam la o veritabila desfasurare de forte a organizatiilor locale ale PLD. In conditiile in care structurile de partid de la nivelul judetului Constanta sunt de-a dreptul anemice, in ciuda statisticilor cu care unii vor sa ne ia fata, tot greul pica pe spinarea mult prea incovoiata a organizatiei judetene a P.D. Constanta. Sigur, vor conta la numaratoare si cei cu sau fara carnet de membru al PLD, dar, daca tot s-au investit sperante in tanarul politician Mircea Iustian, era firesc ca formatiunea politica pe care o conduce sa iasa, cu acest prilej, in evidenta. In astfel de situatii si momente, un partid poate face dovada fortei sale organizatorice. In opinia mea, la Constanta, PLD nu ar trece singur acest test nici cu mici si bere, cum a procedat PSD de 1 Mai, cand notiunea de iesit la iarba verde a fost exploatata ca strategie de partid, uneltele propagandistice de baza fiind micul sfaraind pe gratar si berea moca. E de la sine inteles ca, in perspectiva actiunilor care vor fi organizate la Constanta in ziua de 5 mai a.c., tot greul il vor duce oamenii lui Stelian Dutu. Pe de alta parte, se apropie momentul adevarului organizatoric si pentru primarii racolati, la sfarsitul anului trecut, din PSD Constanta. Practic, vom avea de-a face cu un prim mare test electoral pe plan local. Succesul sau insuccesul actiunii ii va afecta pe toti in perspectiva alegerilor locale din 2008.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă