Peter Jackson a vazut pentru prima oara clasicul “King Kong”, realizat in 1933 de Merian C. Cooper si Ernest B. Schoedsack, pe cand avea 9 ani. A fost filmul care i-a declansat visul de a deveni, la randul sau, regizor de film. A dorit mai tarziu sa faca un remake, dar alte obligatii l-au zorit (trilogia “Stapanul inelelor”), asa ca de-abia acum, dupa 35 de ani, isi vede visul cu ochii. De aceea nu e intamplator ca varianta sa, fidela cat se poate, are actiunea plasata in 1933. Jackson a cunoscut-o si pe Fay Wray, care o jucase pe eroina Ann Darrow in 1933. L-a ajutat cu sugestii. El dorea ca ea sa aiba o aparitie in film, dar decesul din 2004 a eliminat aceasta optiune si, in final, Naomi Watts a aparut la un moment dat doar cu o palarie de-a lui Fay Wray.
“King Kong”-ul lui Jackson e acel film despre care incepi prin a spune: “Efectele speciale sunt foarte misto”. Asta in ciuda efectelor de oglinda pe care regizorul co-scenarist le foloseste pentru a da adancime. Filmul e o data un omagiu adus celui din 1933, dar creeaza senzatia pe alocuri si ca ar vrea sa fie, din pricina subiectului, un fel de fals, tardiv si supertehnic making of. In ambele cazuri, varianta originala e mereu prezenta pe fundal. Si acolo actiunea avea loc in vremea Marii Crize, si acolo echipa de filmare ajunge pe Insula Craniilor, si asa mai departe. Deci perspectiva e largita: e o echipa de filmare (cea condusa de Jackson) care face un film despre o echipa de filmare (cea din filmul din 1933, dar poate si cea care a facut filmul din '33).
Realizat tot in Noua Zeelanda, ca si “Stapanul inelelor”, filmul datoreaza efectelor speciale cea mai mare parte a plasticii sale remarcabile. De pilda, in mare masura, New York-ul din film a fost creat in 3D. Daca n-ar fi fost inventat computerul, de fapt, nu s-ar mai fi povestit goana dinozaurilor – moment antologic al filmului – in care timp de vreo 10 minute dinozaurii si oamenii gonesc disperati din fata gorilei. Sau nu ne-am fi oripilat vazand hidoasele insecte si moluste preistorice. Ca sa n-o mai lungim, la capitolul tehnica “King Kong” sta foarte bine. Dar din pricina acestei carcase tehnice filmul inscrie puncte la capitolul “actiune” si pierde la cel “filozofie”. “Povestea de dragoste” dintre blonda Ann si gorila singuratica tinde sa fie perceputa mai degraba ca prietenia dintre om si animal/monstru decat ca o, sa zicem, somatizare a manifestarii tendintelor inconstiente, instinctuale dinlauntrul fiecarei persoane. Ann nu e fascinata asa cum esti fascinat de un continut inconstient intunecat, ci asa cum incepi sa simti compasiune pentru un monstru pe care-l umfla plansul. Nu mai ai mult si ti-l faci animal de companie, cu superioritatea rasei umane manifestate prin mila. Jackson nu adanceste relatia celor doi, lasandu-l pe spectator sa-si imagineze ce vrea. Uriasa gorila Kong, ultimul membru al familiei sale, care se bate cu dinozaurii si e venerata ca un zeu de bastinasii de pe insula, devine catre sfarsitul filmului de aceeasi stirpe cu Godzilla, Stuart Little si alte personaje alimentate din aceeasi idee a acceptarii alteritatii, comercializate de Hollywoodul zilelor noastre.
“King Kong” – 2005, regia Peter Jackson, scenariul: Peter Jackson, Fran Walsh, Philippa Boyens, cu: Naomi Watts, Jack Black, Adrien Brody, Thomas Kretsch-mann, Andy Serkis. Distribuit de Ro Image 2000.
