Un "Da sau un Nu” pentru un altfel de teatru

„Pentru un Da sau pentru un Nu” este titlul premierei cu care Teatrul Maghiar de Stat din Cluj si-a deschis vinerea trecuta, stagiunea de toamna. Piesa, scrisa de Nathalie Sarraute, a fost jucata, in premiera absoluta in Romania, fiind totodata si prima jucata vreodata in limba maghiara. Montarea ii apartine regizorului francez Patrick LeMauff, cunoscut in lumea dramaturgiei francofone si din postura de director al Festivalului International de Teatru de la Limoges. Directorul Teatrului Maghiar din Cluj, regizorul Tompa Gabor, spune ca acest spectacol-studio, care va fi reluat miercuri, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, este un eveniment artistic de prima mana din Romania. Cu aceasta piesa a Nathalie Sarraute, scriitoare din Franta, de origine rusa, teatrul francez de secol XX revine pe scenele clujene. Din echipa face parte si scenografa Carmencita Brojboiu. Din distributia spectacolului fac parte actorii Hathazi Andras, Dimeny Aron, Orban Attila si Laczo Julia, iar coloana sonora apartine lui Michael Jon Fink.
Piesa este una mai putin spectacu-loasa, asa cum publicul clujean a fost obisnuit sa vada aici, la Teatrul Maghiar, in ultimii ani de stagiuni animate de spectacole de impact vizual puternic. Este clar un teatru de text si nicidecum de imagine. Expresiile traduse din franceza, in maghiara si apoi in romana, sufera la fiecare traducere, astfel ca mesajul apare diluat, poate chiar distorsionat fata de sensul initial. S-a vazut clar dupa reactia publicului care mai zambea la unele replici la care corespondentul in limba maghiara, din franceza, era destul de diferit fata de cel in romana. „Este un teatru bazat pe text, o mica capodopera, as spune eu, a dramaturgiei franceze din anii '80. Se face aici o diferenta foarte fina de nuante privind intelegerea umana, care pana la urma poate fi una fatala. Este o piesa dificila pentru ca nu se bazeaza pe actiune, pe situatii scenice deosebite”, a subliniat Tompa Gabor. As putea spune ca este un spectacol care poate plictisi pe cei care nu au in cultura lor, lectura si vizionarea de teatru, cel putin ca o pasiune, la care sunt statornici de mai multi ani. Influenta dramaturgiei ionesciene se simte vadit, chiar si natura dialogului, precum si ideea scenografica. Regizorul a incercat sa scoata in evidenta mai mult acest fel special de teatru-eseu, decat un teatru-imagine. Un teatru care poate fi „acuzat” de intelectualism.