15.3 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn "Pearl Harbor" al finanţelor americane?

Un „Pearl Harbor” al finanţelor americane?

Şovăiala administraţiei Obama în combaterea deficitului bugetar pune în pericol ratingul maxim „AAA”; S&P a degradat perspectivele financiare – iar peste doi ani ratingul ar putea fi coborât -, cu consecinţe grave pentru economia americană.

 

Cred că decizia luată din raţiuni politice de către Standard & Poor’s nu este corectă”, a afirmat consilierul-şef pe probleme economice al Casei Albe, Austan Goolsbee, încercând să liniştească apele tulburate grav de predicţia agenţiei americane de rating. După comunicatul de presă făcut public luni, bursele din SUA, Europa şi Asia – unde China şi Japonia se numără printre cei mai importanţi creditori ai Statelor Unite – au înregistrat scăderi dramatice, redresându-se însă mai apoi. Care va fi însă impactul pe termen lung al raportului S&P, şi care sunt criticile acestuia la adresa politicii fiscale a SUA?

Planul de reducere a deficitului bugetar, neconvingător

Conform raportului, deşi economia americană este „flexibilă şi diversificată, politica monetară a Băncii Federale a adus o creştere economică, menţinând rata inflaţiei la un nivel acceptabil, şi faptul că dolarul este preferat pe piaţa globală a dolarului oricărei alte monede oferă Statelor Unite o lichiditate ieşită din comun”, perspectivele de viitor sunt îngrijorătoare. Comparativ cu alte state care beneficiază de ratingul maxim AAA, deficitul bugetar de 10,8% al Statelor Unite este extrem de mare, iar datoria publică se află în creştere continuă; „deoarece nu ne este clar pe ce cale intenţionează guvernul să reducă deficitul şi cheltuielile, am decis să schimbăm prognoza pe termen lung de la «stabilă» la «negativă»”, explică autorul raportului.

S&P atrage atenţia asupra riscului ca politicienii americani să nu reuşească să ajungă în următorii doi ani la o înţelegere asupra modalităţii de rezolvare a problemelor bugetare – caz în care „profilul fiscal al Statelor Unite ar deveni semnificativ mai slab decât cele ale altor state”.

Următorul buget, decisiv pentru rating

Lupta pentru următorul buget va fi oricum aprigă – nu în ultimul rând deoarece plafonul datoriilor, stabilit prin lege la 14.300 miliarde dolari, va fi depăşit cel târziu în luna iulie. Ridicarea plafonului, cerută de ministrul Finanţelor, Timothy Geithner, nu poate avea loc decât cu aprobarea Congresului, dominat de reprezentanţii partidului republican – iar Eric Cantor, „numărul doi” al republicanilor, a anunţat deja că partidul său nu va accepta cererea ministrului decât dacă Casa Albă va accepta „introducerea unor reforme serioase, care să reducă imediat cheltuielile statului şi să pună punct culturii acumulării de datorii atât de răspândită la Washington”.

Viziunile Republicanilor şi Democraţilor asupra modalităţii de reducere a cheltuielilor sunt încă extrem de diferite; rămâne de văzut dacă cele două partide vor reuşi să găsească un numitor comun sau vor prefera să îşi păstreze poziţiile cu orice preţ – chiar şi cel al reducerii ratingului. Ultima oară acest lucru s-a întâmplat acum 70 de ani, în urma atacului japonez de la Pearl Harbor.

Un calificativ pierdut poate fi recâştigat

Momentan, 19 din 127 de state evaluate de Standard & Poor’s au calificativul „AAA”. Statele Unite sunt singura ţară dintre acestea care are o previziune negativă. În ultimii ani, printre ţările care au pierdut calificativul maxim s-au numărat Spania şi Irlanda, în 2009, şi Japonia în 2001. În ultimii 20 de ani, Canada, Danemarca, Finlanda şi Suedia au reuşit să recâştige ratingul maxim după ce îl pierduseră anterior.

Cele mai citite

Bătaie mare pentru Andrei Rațiu! După Barcelona, și Bayer Leverkusen îl urmărește pe fundașul român

Andrei Rațiu, fundașul român de 26 de ani de la Rayo Vallecano, atrage tot mai multă atenție în Europa, iar prestațiile sale din La...

Răzvan Lucescu, dezamăgit după înfrângerea suferită de PAOK în fața lui Manchester United!

PAOK Salonic a pierdut cu scorul de 0-2 partida disputată împotriva lui Manchester United pe Old Trafford, în a patra etapă a fazei grupelor...

Vânzări record de Black Friday: Peste 2,37 milioane de produse cumpărate în primele ore ale campaniei

Campania de Black Friday 2024 a înregistrat un început fulminant, cu 2.371.000 de produse achiziționate în primele șapte ore de la start. De asemenea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă