15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUn nou centru de comandă, de reacție rapidă, la granițele României

Un nou centru de comandă, de reacție rapidă, la granițele României

Ungaria este una dintre ultimele țări din regiune care a anunțat că va găzdui un centru de comandă pentru a ajuta la coordonarea desfășurării forței de reacție rapidă a NATO în caz de urgență, conform Agerpres.

Alianța Nord-Atlantică a activat deja centre similare în Lituania, Bulgaria, Estonia, Letonia, Polonia și România.

Ungaria susține că centrul de comandă, numit Unitate de integrare a forței NATO, va avea un personal format din 40 de ofițeri din Ungaria și alte state membre, dar nu va găzdui și trupe.

‘Sarcina sa pe timp de pace este să organizeze și să planifice exerciții internaționale și, în caz de urgență, să coordoneze forța de reacție a NATO’, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, răspunzând unei întrebări din partea Reuters.

Rolul forței vârf de lance a NATO, care urmează să fie deplin operațională la începutul anului viitor, va fi probabil discutat la reuniunea miniștrilor apărării de la Bruxelles de pe 8 octombrie.

Unele țări est-europene membre NATO, printre care și Polonia, vor ca Alianța să aibă în vedere descurajarea unui posibil atac rus, în lumina anexării Crimeii de către Moscova în martie anul trecut.

‘Am plecat de la faptul că lumea devine un loc tot mai periculos și s-ar putea să avem nevoie de un ajutor rapid și eficient din partea aliaților noștri’, a mai spus purtătorul de cuvânt.

La rândul său, NATO a scris pe site-ul său că centrele ‘vor ajuta în desfășurarea rapidă a forțelor aliate în partea de est a Alianței dacă va fi necesar’.

 

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă