21.7 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialUn nou AVERTISMENT pentru Grecia

Un nou AVERTISMENT pentru Grecia

Liderii europeni avertizat, marţi, Grecia să accelereze negocierile cu creditorii internaţionali, pentru a nu rămâne fără lichidităţi, informează Mediafax.

Ministrul grec al Finanţelor, Yanis Varoufakis, a declarat, luni seară, că s-ar putea ajunge la un acord într-o săptămână, în timp ce premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras sugera că discuţiile au intrat „în ultima etapă”.

Citeşte şi: Grecia ignoră condiţiile formulate de creditorii internaţionali

Comentariile au contribuit la creşterea cu 2% a valorii obligaţiunilor Greciei, dar liderii zonei euro au avertizat că un acord rapid este improbabil.

„Este necesar mai mult timp şi eforturi suplimentare pentru depăşirea diferenţelor. Există progrese, chiar dacă într-un ritm lent”, a declarat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Reuters.

După o întrevedere la Berlin, liderii Germaniei şi Franţei au pledat pentru accelerarea negocierilor între Grecia şi creditori. „Aş spune că negocierile trebuie accelerate şi sperăm că vor exista progrese clare, pentru că acordul din februarie a fost pe un program care trebuie aplicat de la sfârşitul lunii mai”, a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a fost de acord că discuţiile cu Grecia trebuie „accelerate”.

„Suntem toţi de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a subliniat Hollande.

Citeşte şi: Germania susţine menţinerea Greciei în zona euro

Guvernul Greciei a anunţat că are fonduri pentru plata pensiilor şi salariilor angajaţilor bugetari pe luna în curs, semnalând însă că are nevoie urgentă de un acord cu creditorii internaţionali pe fondul temerilor privind intrarea ţării în faliment.

Grecia negociază de mai multe luni cu creditorii deblocarea unei tranşe de 7,2 miliarde de euro din programul de asistenţă de 240 de miliarde de euro. Creditorii nu vor să furnizeze fondurile înainte ca Guvernul să accepte noi reforme economice.

Guvernul condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras refuză să accepte reformele stricte, între care reducerea pensiilor şi modificarea legislaţiei muncii, despre care consideră că ar afecta populaţia.

Cele mai citite

Drăguș, umilit de către antrenorul lui Trabzonspor!

Atacantul român Denis Drăguș se confruntă cu dificultăți în debutul său la Trabzonspor. Denis Drăguș, care a avut un sezon anterior impresionant la Gaziantep, trece...

Grecia va impune o interdicție de cel puțin un an asupra noilor închirieri pe termen scurt în Atena

Guvernul grec a anunțat că interdicția asupra noilor licențe pentru închirieri pe termen scurt în trei districte din centrul Atenei va fi în vigoare...

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă“

Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. El va reprezenta alianța politică formată din Partidul...
Ultima oră
Pe aceeași temă