21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialUn nou actor care vrea în Bundestag

Un nou actor care vrea în Bundestag

La Berlin a fost lansată noua formaţiune „Alternative für Deutschland” (AfD) în cadrul congresului ­fondator, în prezenţa a peste 1.500 de membri. Militanţii noului ­partid, critici ai ­politicilor ­cancelarului, au anunţat obiectivul de a intra în Parlamentul german în toamnă pentru a lupta contra euro, care, în opinia lor, „distruge Europa”.

Sala hotelului de 5 stele din Berlin, unde a fost organizată reuniunea a răsunat de aplauze după discursul purtătorului de cuvânt al noului partid „Alternativa pentru Germania”, care afirma că este „momentul propice” pentru a intra în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului). De la crearea în februarie, noua formaţiune are în prezent peste 7.000 de membri şi liderii ei mizează că la scrutinul din septembrie, partidul va obţine 6%. Ei critică politica europeană a cancelarului Angela Merkel şi consideră că „CDU, partidul acesteia, a alunecat la stânga”. Furia şi decepţia faţă de această politică sau mai larg faţă de evoluţia Uniunii Europene constituie centrul motivaţiei militanţilor AfD. „Euro distruge Europa” susţine Andreas Homuth care vrea „o Europă, dar nu cea care este pusă acum în funcţiune”. Discursurile au fost dominate de sentimentul că Germania nu mai termină să plătească pentru ţările îndatorate din zona euro şi de impresia unei Europe mereu mai inumană şi mai tehnocratică. „Înţeleg grecii care protestează.

În locul lor aş face la fel”, susţine un fost militar venit din Pomerania, în timp ce purtătorul de cuvânt al partidului denunţă „o Grecie care nu mai este guvernată de popor, ci de troika” (creditorii Atenei – UE, BCE şi FMI).

Deteriorarea imaginii Germaniei nelinişteşte militanţii care susţin că „toate câştigurile din deceniile de după război în acest domeniu sunt aruncate în neant”. Un alt mesaj este că partidele politice stabile au pierdut orice contact cu aşteptările electoratului iar deputaţii Bundestagului şi-au pierdut opiniile şi s-au transformat în auxiliare debordate de guvern.

Bulversarea spaţiului politic

„Nici de stânga, nici de dreapta”, noul partid doreşte să spună coaliţiei aflată la putere că există o alternativă la politica sa.

Potrivit noului barometru ­politic, publicat vineri de canalul tv ZDF, peste un sfert dintre germanii intervievaţi văd cu ochi buni o ieşire din sistemul monedei unice europene şi 17% se declară favorabili votării unui partid care susţine această opinie.

AfD susţine finalul progresiv al euro şi în programul său intenţionează să impună o ieşire a Germaniei din zona euro dacă este cerută o nouă participare financiară a ţării la „salvarea” acestei zone. Potrivit unor sondaje,dacă ajunge să prezinte candidaţi la alegerile federale din 22 septembrie, AfD ar putea perturba ­datele, peste un sfert din germani declarând că ar putea vota în favoarea noii formaţiuni, ceea ce ar transforma-o în al treilea partid din ­ţară. 7% din cei chestionaţi ar vota ferm pentru AfD, permiţându-i să intre în Bundestag şi să joace un rol deloc neglijabil în această instituţie decizională pentru reglementarea crizei europene. O prezenţă AfD în Bundestag nu este exclusă având în vedere că o parte a electoratului este volatilă şi a votat diferit în ultimii ani. Formaţiunea ar putea profita şi de sentimentul de frustrare faţă de euro al unor germani convinşi că „plătesc pentru greşelile altora”.

Cancelarul Angela Merkel pare să fi conciliat o parte a ţării cu euro, aşa cum arată un recent sondaj unde 69% din germani doresc menţinerea euro, ceea ce reprezintă un record.

Cele mai citite

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă