13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUn liberal european aplauda primitivismul romanesc

Un liberal european aplauda primitivismul romanesc

Graham Watson, liderul grupului liberalilor democrati din Parlamentul European, are meritul incontestabil de a fi intervenit deschis, in 2004, in sprijinul vointei electoratului roman, straduinta sa indreptatindu-l la gratitudinea romanilor. Watson criticase sever tentativa comisarului pentru Extindere de atunci, Gunther Verheugen, de a incheia cei patru ani de negocieri purtate cu Bucurestiul in vederea aderarii la UE cu doar 48 de ore inainte de desfasurarea crucialului scrutin din Romania acelui an. Jenat, Verheugen a batut imediat in retragere Ð doar i se atrasese in mod public atentia ca demersul reprezenta un amestec grosolan in procesul electoral al tarii, fiind flagrant in favoarea PSD.
La inceputul acestei luni, m-am vazut constrans a-mi revizui opinia despre domnul Watson, dupa ce acesta a declarat ca gestul domnului Tariceanu de a-i exclude din PNL atat pe predecesorul sau, cat si pe Mona Musca a fost unul legitim. Domnul Watson si-ar fi salvat macar o parte din credibilitatea sa daca ar fi facut referire si la refuzul liberalilor romani de a sustine o puternica Agentie pentru Integritate, capabila sa monitorizeze eficient averile elitelor politice. Pana la urma, o asemenea institutie i-ar garanta chiar domnului Watson ca taxele platite de propriul sau electorat, contribuabil la fondurile structurale europene, ajung la destinatie, fiind utilizate in beneficiul cetateanului roman de rand, si nu deturnate de jefuitori la patru ace. Chestiunea a constituit, pe intregul parcurs al acestei toamne, principalul impediment din calea unor relatii normale dintre UE si Tariceanu, iar domnul Watson nu poate pretinde sub nicio forma a nu fi fost in totala cunostinta de cauza.
De-a dreptul surprinzatoare a fost aprecierea amiabila pe care domnia sa a gasit de cuviinta sa o faca la adresa lui Dan Voiculescu, Watson declarand ca liderul conservator si-ar fi probat in mod suficient calitatile de “european dedicat”. Astfel a ales domnul Watson sa faca referire la cel care raspundea, pe 11 septembrie, rugamintii lui Olli Rehn de a nu sabota ANI: “Eu, ca cetatean al Romaniei, nu accept pedepse sau avertizari de la UE!”
In prezent, PC are statut de observator in cadrului grupului lui Watson. Mult mai credibila si relevanta a fost si ramane reactia lui Michael Gahler, crestin-democrat german, europarlamentar membru al grupului conservator PPE, care in 2005 ii spunea lui Voiculescu drept in fata ca “oameni ca dumneavoastra sunt problema acestei tari”. Gahler a sesizat rapid pseudoconservatorismul lui Voiculescu, subliniind ca atare “activitatea (…) in vechile structuri comuniste”, precum si “faptul ca, dupa revolutie, in noul sistem s-a imbogatit atat de repede”.
Prin refuzul sau de a se distanta vizibil de Voiculescu, domnul Watson nu doar creeaza o serie de probleme propriului grup liberal, dar nici nu sprijina calea avansarii unui autentic spirit liberal in Romania… nici macar cu un singur si minuscul pas.

Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă