Noua, neofitilor, continua sa ni se spuna ca problemele macroeconomiei sunt ceva atat de complicat incat nu merita sa ne batem capul cu ele. Le rezolva expertii, laureatii Nobelului pentru economie, cabinetele speciale si alte centrale de analiza. si, in general, le inteleg mult mai repede decat noi cei care profita sa se imbogateasca rapid, vezi si cazurile repetitive din fostele tari cumuniste! Iar dupa caderea comunismului, pare de la sine inteles ca ramane un singur sistem valabil, cel al capitalismului (inclusiv in variantele sale salbatice), despre care s-a spus ca se autoregleaza ca Universul. Nu trebuie sa intervii, cel mai bun guvern este cel care guverneaza cel mai putin, sustine economistul american Milton Friedman. Iata insa ca presedintele Bush e nevoit totusi sa intervina si sa incerce sa stopeze vartejul actualei crize care trage economia americana spre o temeinica recesiune. Statul isi aminteste ca ar avea si ceva datorii fata de simplul cetatean, atunci cand sistemele baroce ale speculatiilor bancare cad rand pe rand din propria lacomie. Cine isi imagina ca pe marginea drumurilor in bogata America se vor alinia case de vanzare care nu-si gasesc cumparatori, din cauza crizei de credite. Case din care proprietarii lor tocmai au fost dati afara, fiindca fusesera imprudenti cand s-au indatorat si au acceptat o indexare a creditului ce ii facea pe zi ce trece tot mai datori? Doar ca pietele financiare nu cred in remedii miraculoase. Cele peste 100 de miliarde de dolari promise de administratie, dintre care multe se vor transforma in cadouri fiscale directe, nu au oprit rostogolirea spectaculoasa a burselor. Procesul va continua si toata lumea va plati, in primul rand economiile fragile, cum este si cea romaneasca. Iar se va discuta doct la Davos, la intrunirea anuala a "importantilor" de pe glob, despre toate acestea. Dar realitatea care ingrijoreaza va fi din nou ascunsa sau relativizata. De pilda, faptul ca in cele mai mari banci americane, Citigroup sau Merill Lynch, care au pierdut deja uriase sume in actuala criza, fondurile proaspete sunt injectate din asa-numitele fonduri suverane ale unor state precum Kuweit, Singapore, Coreea de Sud, dar mai cu seama China. Se estimeaza ca in intreaga lume aceste fonduri se apropie de 3.000 de miliarde de dolari. Cand intra in hora investitorilor si un stat ca Libia – se intelege ca un revolutionar de felul lui Kadhafy nu va ezita sa-si formuleze si anumite pretentii. Sau cand tarile din Golful Persic detin o masa valutara atat de importanta, avand in plus si controlul surselor de petrol, se mai poate spune ca economia mondiala se regleaza pe principiul cererii si al ofertei, neinfluentata de alte considerente, politice, religioase, zonale etc.? Au oare liderii politici de astazi puterea reala de a lua decizii importante, acolo unde puterea financiara are tendinta sa si le dicteze pe ale ei? Iata intrebari la care nu se mai poate raspunde pe fata. si traim tocmai in momentul in care fondurile detinute de state mai nou-sosite in lumea capitalului sunt concentrate tocmai ca investitii pe termen lung in orice parte a planetei numai de dragul de a ocupa o pozitie strategica, devenind un potential suprapolitic al puterii. Uniunea Europeana se straduieste sa limiteze dependenta ei financiara de asemenea fonduri, dar nu o face inca pe deplin convinsa, fiindca si institutiile ei financiare depind de aceeasi filosofie capitalista depasita. Depasita fata de propriile fundamente, in momentul in care inegalitati strigatoare la cer destabilizeaza misterioasa autoreglare la nivel global. Intre anii 1936 si 1975, capitalismul industrial a reusit o dezvoltare de proportii si fiindca ajunsese la concluzia ca trebuie sa imparta. Daca la inceput un procent din populatia planetei poseda 20 de procente din PIB-ul ei, treptat aceasta concentrare s-a redus la 5 procente. Insa de la sfarsitul veacului trecut tendinta s-a inversat. Circa 100 de cetateni din Statele Unite poseda acum 20 de procente din avutia nationala, iar tendinta risca sa se agraveze. In acest ritm, sistemul se va gripa si mai mult. Nici acum nu se stie de ce in 1929 a izbucnit marea criza. Mai mult ca sigur ca nu vom sti nici data viitoare de unde va porni una si mai mare, insa la scara planetara. Traim in imperiul neputintei, ghidati de experti.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
