14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialUn „Grigorescu" furat, în casa lui Codrin Ştefănescu

Un „Grigorescu” furat, în casa lui Codrin Ştefănescu

Codrin Ştefănescu susţine că nu era la curent cu traseul dubios al tabloului, dar surse judiciare au declarat pentru România liberă că politicianul ar fi trebuit să-şi pună anumite întrebări, întrucât opera nu era însoţită de documente.

Controversatul politician Codrin Ştefănescu este unul din beneficiarii unui tablou semnat de Nicolae Grigorescu, care a fost sustras din colecţia Casei dr. Petru Groza din Deva. Furtul a fost reclamat anul trecut la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara de către descendenţi ai doctorului Groza. Ieri, poliţiştii hunedoreni şi bucureşteni au derulat mai multe percheziţii în Capitală (la galerii de artă şi locuinţele unor colecţionari) pentru a identifica obiectele de artă dispărute din casa memorială. Din primele cercetări rezultă că, în perioada 2004-2005, unul dintre învinuiţi, cu complicitatea paznicului locuinţei, a sustras şi substituit tablourile din colecţia imobilului Casa dr. Petru Groza din Deva, realizate de pictori celebri. Paznicul a permis pătrunderea hoţilor în clădire şi sustragerea pânzei tablourilor originale, precum şi înlocuirea acestora cu reproduceri contemporane. Potrivit unor surse judiciare, prejudiciul se ridică la circa 400.000 de euro.

„Astfel de incidente li se întâmplă şi caselor de licitaţii”

Până la acest moment s-a reuşit recuperarea a două tablouri (în valoare de circa 220.000 de euro) care fuseseră valorificate în Bucureşti prin intermediul a doi comercianţi de opere de artă. Una dintre opere, semnate de Grigorescu, a fost găsită de anchetatori în colecţia fostului vicepreşedinte PRM, Codrin Ştefănescu. Contactat de România liberă, Ştefănescu a declarat că de îndată ce a fost înştiinţat de anchetatori a predat lucrarea aflată în colecţia sa. „Lucrarea nu era furată ci înlocuită. Nu aveam cunoştinţă despre trecutul ei, mai ales că am cumpărat-o de la un om foarte respectabil. Ce trebuie să ştiţi este că astfel de incidente li se întâmplă şi caselor de licitaţii care ajung, în prezent, să scoată la licitaţie lucrări cu probleme, şi apoi se trezesc nevoite să le retragă şi să plătească banii. Aceste probleme apar şi pentru că Ministerul Culturii nu face măcar un site în care să precizeze clar ce lucrări are în patrimoniu”, susţine Codrin Ştefănescu.

Suspiciunile

Potrivit unor surse judiciare, procurorii l-au pus sub acuzare pentru complicitate la furt calificat pe un om de afaceri bucureştean, Teodor Cârstescu, cel care i-a vândut tabloul lui Ştefănescu. Procurorii hunedoreni au decis că, pe durata anchetei, Cârstescu nu are voie să ia legătura cu fostul lider PRM. Furtul efectiv ar fi fost realizat de timişoreanul Gheorghe Gătăianţu, care a fost sprijinit de paznicul locuinţei pentru a înlocui obiectele de artă originale cu falsuri. Pe de altă parte, surse judiciare au explicat pentru RL că anchetatorii au suspiciuni că fostul lider PRM ştia mai multe despre tabloul de Grigorescu pe care l-a cumpărat. „Nu ştia Ştefănescu cum a fost furat efectiv tabloul, dar era clar că provenienţa era problematică, pentru că nu avea documente care să-i ateste sursa”, au explicat sursele RL. Anchetatorii ar avea informaţii că pe lângă cele două tablouri din Casa dr. Petru Groza ar mai fi dispărut şi alte obiecte de artă importante.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă