În vreme ce pentru liberali cota unică este probabil una dintre puţinele promisiuni date propriului electorat pe care şi-au respectat-o, pentru social-democraţi ea poate fi o ţintă încărcată de semnificaţii populiste, lesne de spulberat.
Spulberarea cotei unice este noua ameninţare care pluteşte, undeva, în aerul rarefiat al economiei noastre de piaţă. Analiştii economici şi presa contemplă în aceste zile perspectiva creşterii impozitului pe profitul firmelor şi pe veniturile românilor de la 16%, cât este în prezent, la 22%, începând de anul viitor. Schimbarea, dacă s-ar petrece, ar veni însoţită de o reducere minoră, cu numai 2%, a cotei taxei pe valoarea adăugată (TVA).
Autorităţile au transmis mesaje confuze, consolidând ceea ce economistul şef al ING Bank România, Vlad Muscalu, numeşte „un climat fiscal neclar“. Există însă şi unele certitudini: nu avem până la această oră un proiect al bugetului de stat pentru anul viitor şi, mai îngrijorător, în primele nouă luni încasările statului s-au situat sub aşteptări. Politicienii au veştejit zvonul potrivit căruia s-ar pregăti o majorare de taxe, însă au admis că Ministerul Finanţelor studiază de zor mai multe scenarii capabile să majoreze încasările bugetului statului. Să ne reamintim că 2014 este un an electoral.
Tocmai în această chestiune a filosofiei fiscale diferite s-ar putea ascunde chiar sâmburele discordiei fatale între aliaţii vremelnic la putere astăzi. În vreme ce pentru liberali cota unică este probabil una dintre puţinele promisiuni date propriului electorat pe care şi-au respectat-o, pentru social-democraţi ea poate fi o ţintă încărcată de semnificaţii populiste, lesne de spulberat.
Citeşte continuarea articolului în Revista 22.
