26.5 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSpecialUn copil de 5 ani a supravieţuit după ce a căzut de...

Un copil de 5 ani a supravieţuit după ce a căzut de la 12 metri

La numai câteva zile după ce un copil a murit după ce a căzut de la etaj, un caz similar s-a întâmplat ieri în cartierul Micro 38. Un copil în vârstă de 5 ani, care se afla acasă cu un frate mai mare, de 10 ani, a căzut în gol când se uita pe geam şi, fără să vrea, s-a împins în plasa geamului, care a cedat. Deşi un astfel de impact este letal, căderea i-a fost atenuată de ramurile unui copac.

„Este posibil ca asta să îi fi salvat viaţa. Copilul a suferit un politraumatism cu multiple leziuni, fractură de antebraţ stâng, contuzie toracică şi multe alte leziuni. A fost trºansportat către Spitalul de Copii”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Ambulanţei din Galaţi.

Cadrele medicale de la Spitalul de Copii spun că, din fericire, micuţul are şanse să supravieţuiască. A fost operat, dar mai are nevoie de încă două intervenţii chirurgicale. ,,Are evoluţie satisfăcătoare, este conştient. Aşteptăm avizul medicului anestezist pentru celelalte intervenţii”, a precizat dr. Geta Badiu.

Protecţia Copilului a deschis o anchetă în acest caz.

Cele mai citite

Adrian Veștea: Programul de guvernare rămâne neschimbat, iar ținta este menținerea deficitului bugetar

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat marți, la Parlament, că programul de guvernare nu a fost modificat și că obiectivul Executivului este încadrarea în...

Zi mixtă pe Bursa de la București: BET scade, în timp ce sectorul financiar reușește ușoare creșteri

În topul lichidității s-au aflat acțiunile Băncii Transilvania, cu tranzacții de 18,58 milioane de lei, urmate de Hidroelectrica și NuclearelectricaBursa de Valori București a...

Scandal la meciul Iranului! Fanii și-au huiduit propriul imn, iar Mohebi a stârnit controverse după gol

Debutul Iranului la Campionatul Mondial 2026 a fost marcat de tensiuni și momente controversate atât în tribune, cât și pe teren, în remiza spectaculoasă...
Ultima oră
Pe aceeași temă