23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUn agent din cadrul serviciilor germane de informaţii interne a fost arestat...

Un agent din cadrul serviciilor germane de informaţii interne a fost arestat ca presupus islamist care pregătea un atentat la centrala BfV din Koln

Un agent din cadrul serviciilor germane de informaţii interne BfV a fost arestat sub acuzația că ar fi făcut declarații islamiste pe internet și a dezvăluit documente interne ale agenției, relatează Reuters.

Un purtător de cuvânt al BfV a refuzat să ofere informații legate de poziția pe care o ocupa respectiva persoană în interiorul agenției și de momentul în care s-a alăturat forțelor de securitate. Nu a dori să comenteze nici afirmațiile din publicația germană Die Welt, potrivit cărora bărbatul de 51 de ani plănuia să detoneze o bombă la sediul central al agenției din Cologne.

”Nu există nici o dovadă a existenței unui pericol concret la adresa siguranței BfV sau a salariaților săi. Bărbatul este acuzat doar că a făcut declarații islamise pe internet sub un nume fals și de dezvăluirea de documente interne ale agenției în mediul online”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Suspectul s-a oferit să ofere internauților informații sensibile despre serviciile de informații interne germane, care ar fi putut periclita activitatea agenției, a mai spus reprezentantul BfV, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit publicației germane Der Spiegel, BfV a observat activitățile suspecte ale bărbatului acum patru săptămâni.

După atacurile din iulie, autoritățile germane au amplificat supravegherea potențialelor grupuri islamiste și a indivizilor suspecți. Serviciile de informații estimează că sunt aproximativ 40.000 de islamiști în Germania, dintre care 9.200 sunt salafiști, adică islamiști ultra-conservatori.

În ultimele săptămâni, poliția germană a arestat mai multe persoane suspectate că simpatizează Statul Islamic, între care și un refugiat sirian de 20 de ani, care a încercat să ajungă în Danemarca având asupra sa materiale din care s-ar fi putut produce bombe.

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă