Traian Băsescu, prezent la Ateneul Român, la aniversarea a 100 de ani de olimpism românesc, a declarat că este impresionant să vezi cele 302 medalii olimpice. Șeful statului a precizat că se gândește la performanțele României, greu de egalat.
Șeful statului a subliniat că nu trebuie uitaţi nici sportivii care n-au ajuns la olimpiade şi n-au urcat pe podium, pentru că le datorăm respect, în egală măsură, tuturor sportivilor pentru că au fost acolo şi au luptat pentru România.
„Este un moment aniversar extrem de important, 100 de ani de la momentul la care România şi-a construit structura care să-i permită să creeze condiţii pentru ca talentul românilor să se poată manifesta în cea mai mare competiţie a lumii: Jocurile Olimpice. Citeam statistici înainte de a veni la acest eveniment şi când vezi 302 medalii olimpice este impresionant. Când le vezi şi separate, câte de aur, câte de argint, câte de bronz, iarăşi este un lucru care te impresionează când raportezi succesele sportivilor români şi antrenorilor români la numărul populaţiei României în raport cu alte ţări. Dar oricând ai vorbi despre olimpicii români, gândul se îndreaptă către marii antrenori, către marii sportivi şi de cele mai multe ori rămâi cu o imagine”, a declarat Traian Băsescu la Ateneul Român.
”Îmi aduc aminte, eram copil, şi ţin minte 1,91 m, nu era înălţimea Iolandei Balaş, ci era recordul ei mondial. Eram mai mare şi sigur m-a impresionat până la emoţia supremă, la lacrimi, văzânu-l pe Ivan Patzaichin vâslind cu pagaia ruptă, cum este de neuitat pentru noi când aparatura electronică de la Montreal nu putea scrie 10. Ce tehnologie! Păi aveam un om deasupra tehnologiei care fusese pregătită pentru Jocurile Olimpice.
Sunt greu de uitat performanţele lui Gabi Szabó, performanţele din toate domeniile. Nu aş vrea să mi se spună că am fost nedrept, dar marile satisfacţii pe care ni le-a adus gimnastica, atletismul, luptele, boxul, caiacul, caiac-canoe, scrima, boxul şi toate practic disciplinele olimpice. Dar trebuie să nu uităm că începutul acestor medalii a fost pus cândva în 1924 când România obţinea la olimpiadă prima medalie. Era echipa de rugby a României care obţinea medalia de bronz la Olimpiada din 1924”, și-a amintit șeful statului.
”Mulţi dintre dumneavoastră sportivi şi antrenori aţi ajuns eroii la care noi ne raportam atunci când eram mai mici sau cei precum ne-am fi dorit să devenim în domeniile noastre după ce am devenit mai mari. Dar toţi la un loc aţi făcut un lucru extraordinar. Aţi scris istoria sportului românesc şi aţi adăugat gloria dumneavoastră printre cele mai mari frumuseţi ale acestei naţiuni. Permiteţi-mi să închei mulţumindu-vă pentru devotamentul dumneavoastră, pentru performanţele dumneavoastră, pentru gloria pe care aţi adus-o şi o veţi aduce României şi în continuare. Vă mulţumesc mult şi vă doresc o seară cât de plăcută poate fi şi îmi imaginez ce plăcut trebuie să fie când fiecare dintre dumneavoastră vă întâlniţi şi vă aduceţi aminte de momente de glorie.
Aş vrea să le pot trăi, alături de dumneavoastră, dar cei care cu adevărat le pot trăi sunt chiar cei care au urcat pe podium, cei care au avut şansa să participe la Jocuri Olimpice, cei care au fost aproape şi nu au reuşit să urce pe podium pentru că în mod egal le datorăm respect nu numai celor care au avut pe piept medaliile olimpice, dar şi acelora care au fost acolo, au participat şi au luptat pentru gloria României”, a mai spus Băsescu.