29.4 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialUltimii anticari

Ultimii anticari

În Constanţa, numărul negustorilor de carte veche scade de la un an la altul.

Comercianţii spun că doar pasiunea pentru cărţi îi mai determină să îşi expună marfa în faiecare zi. Lumea nu prea citeşte, în plus mulţi preferă să cumpere carte nouă atunci când sunt anunţate oferte speciale. Unul dintre puţinii anticari din Constanţa este Mitică Dumitru. În timpul său liber, el îşi aşază pe tarabă cărţile şi îşi aşteaptă clienţii. S-ar crede că are noroc la vânzare ţinând cont că standul său este aşezat în centrul oraşului, într-un un loc extrem de populat. Însă nu este chiar aşa. Din când în când cineva se opreşte din mers pentru a căuta vreo carte, cu toate că preţurile sunt foarte accesibile, de la 1 leu la 6 lei. Dacă zăbovim asupra titlurilor descoperim lucrări de referinţă din diverse domenii: beletristică, navigaţie, aviaţie, istorie sau religie. La loc de cinste stau opere scrise de Eminescu, Ibsen, Fănuş Neagu, Cehov sau Balzac. În altă parte vedem cărţi din colecţia lui Jules Verne şi magazine istorice.

„Am doar câţiva clienţi fideli. Piaţa cu cărţi a avut cândva un vârf. Acum nu e nici pe linia de supravieţuire. Iubesc însă foarte mult cărţile pentru a renunţa”, ne-a spus Mitică Dumitru. În general se caută cărţi mai rare, îndeosebi tehnice. Sunt achiziţionate maximum două-trei cărţi pe zi de către pasionaţii de lectură. „Am cumpărat o carte despre geografie, domeniul în care m-am format. Dacă nu reuşesc să fac des plimbări, măcar să citesc despre locuri frumoase”, a precizat Dan. Anticarul constănţean vinde, în plus, ziare vechi, din anii ʹ80, şi câteva viniluri cu celebri compozitori, apreciate doar de străini.   

Cele mai citite

Prima lege din lume privind AI intră într-o nouă etapă. Ce reguli devin obligatorii în UE din 2 august

Uniunea Europeană aplică, din 2 august, o nouă etapă a Regulamentului privind Inteligența Artificială (AI Act), considerat prima legislație din lume dedicată reglementării utilizării...

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă