22.7 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialUE ameninţă SUA şi Canada să elimine vizele pentru români

UE ameninţă SUA şi Canada să elimine vizele pentru români

Parlamentul European a votat o rezoluţie de modificare a regulamentului UE privind vizele. Potrivit modificărilor, UE poate reintroduce vizele pentru SUA şi Canada, dacă cele două ţări nu le vor elimina pe cele pentru români.

Citeşte şi MAE: Problema vizelor pentru români, un semnal important din partea PE

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, transmite Mediafax.

Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european şi Consiliu şi cuprinde două amendamente. „Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre. „Mecanismul de suspendare” va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o ţară terţă, în cazul unei situaţii de urgenţă.

Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.

La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluţiei, statul în cauză poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru a cere declanşarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terţ are la dispoziţie şase luni pentru a ridica vizele.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii: poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport în care evaluează eficacitatea mecanismelor de reciprocitate şi suspendare.

Cele mai citite

Autovehicule și ambulanțe mai ușor de donat: Guvernul schimbă reguli și crește plafonul

O entitate eligibilă va putea beneficia de o singură atribuire cu titlu gratuit de bunuri, pe parcursul unui an calendaristic Guvernul a modifica condițiile privind...

Guvernul deschide robinetul: 573 milioane de lei, direcționate către Transporturi prin PNRR

INS: Investiţiile nete în economie au depășit în primul semestru 80 de miliarde lei În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la Palatul Victoria, purtătorul...

Exclusiv Sebastian Ghiță a plătit avocaților Micu și Zarafiu un milion de euro doar pe o instanță, legătura cu dosarul Hideg și Black Cube...

Avocații care îl reprezintă pe Sebastian Ghiță iau peste un milion de euro pe instanță. Este vorba de avocații Bogdan Micu și frații Zarafiu....
Ultima oră
Pe aceeași temă