28.8 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialTurişti salvaţi în Parâng

Turişti salvaţi în Parâng

Doi turişti din Craiova, care s-au rătăcit în Masivul Parâng au fost salvaţi de jandarmii montani, care i-au adus până la baza telescaunului. În timp ce coborau de pe Vârful Parângu Mic, cei doi bărbaţi au ales să meargă pe o scurtătură şi au părăsit traseul marcat, pentru a ajunge mai repede la staţia de la baza telescaunului, unde aveau parcat autovehiculul, numai că nu au mai găsit drumul şi au sunat la 112.

 

Găsiţi lângă pilonul 7 al telescaunului

„Pe baza descrierii comunicate telefonic de cei doi turişti, jandarmii montani i-au găsit în scurt timp în apropierea pilonului 7 al teleschiului de pe pârtia B. Jandarmii montani i-au condus pe cei doi turişti la locul în care aveau parcat autovehiculul, ajungând în jurul orei 22.00 la baza telescaunului”, a declarat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara. Vineri seara, jandarmii au mai coborât un turist de pe munte, de data aceasta din Retezat. Victima, în vârstă de 16 ani, din oraşul Szeged – Ungaria, se afla în drumeţie cu un grup de prieteni. Aceste era echipat necorespunzător, pentru traseul dificil pe care a ales să îl străbată şi s-a accidentat după ce a alunecat pe zăpadă. Când a fost găsit, turistul se afla pe Valea Rea, la peste 2000 de metri altitudine, şi acuza dureri la piciorul stâng, în zona gleznei. Deoarece nu putea să meargă, a apelat la salvamontişti care, după ce i-au acordat primul ajutor, au solicitat sprijinul jandarmilor montani pentru a-l transporta tânărul accidentat, cu ATV-ul, până la cabana Cârnic, unde l-a aşteptat o ambulanţă.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor reduce împrumuturile programate în august. Statul vrea să atragă 7,2 miliarde de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor intenționează să împrumute în luna august 2026 suma de 7,2 miliarde de lei de la băncile comerciale, potrivit prospectelor de emisiune publicate...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp.Escrocii profită de persoanele aflate în...

Criză migratorie la porțile Europei: zeci de mii de persoane au fost întoarse din Ceuta în Maroc

Guvernul spaniol anunță că aproape toți migranții care au trecut în ultimele zile în enclava Ceuta au fost returnați în MarocEste unul dintre cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă