7.2 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialTurista care a căzut într-o râpă în Masivul Piatra Craiului a fost...

Turista care a căzut într-o râpă în Masivul Piatra Craiului a fost SALVATĂ

Turista care a căzut, duminică, într-o râpă, în Masivul Piatra Craiului, a fost recuperată de către salvamontişti şi coborâtă în siguranţă, femeia, în vârstă de 60 de ani, scăpând fără nicio fractură, deşi a căzut în gol peste o sută de metri de pe un perete de stâncă foarte înclinat, potrivit Mediafax.

Potrivit şefului Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, turista, în vârstă de 60 de ani, a fost coborâtă în siguranţă în zona Plaiul Foii, în jurul orei 20.00, după ce a căzut într-o râpă şi s-a prăbuşit circa 120 de metri pe un perete de stâncă foarte înclinat.

Salvamontiştii au coborât în râpă după femeie şi au scos-o în siguranţă, aceasta scăpând teafără, fără nicio fractură.

„Este incredibil. Nu are absolut nimic. De 37 de ani practic meseria asta şi aşa ceva nu am mai văzut. A căzut cam 120 de metri pe un perete foarte înclinat şi s-a oprit în zăpadă, în nişte scursuri de avalanşă. Dacă nu se oprea, mai cădea încă vreo 300 de metri. Nici acum nu-mi vine să cred că în cădere nu s-a lovit la membre sau la cap de stânci sau bolovani. Nici nu credeam că o găsim în viaţă când am văzut locul unde a căzut. Dar este teafără”, a declarat, duminică, Pivodă.

Femeia a plecat pe munte împreună cu trei amici din Braşov, deşi este pentru prima dată când a plecat în drumeţie pe munte pe timp de iarnă. Toţi cei patru turişti erau îmbrăcaţi corespunzător pentru munte, potrivit sursei citate.

Salvamontiştii au fost anunţaţi, duminică, în jurul orei 13.00, de unul dintre turişti, de faptul că o femeie din grupul lor a căzut într-o râpă, în zona „La Lanţuri” din Masivul Piatra Craiului, zonă foarte periculoasă în timpul iernii.

Iniţial, grupul nu a putut lua legătura cu femeia, dar după o jumătate de oră au putut vorbi cu ea la telefon.

O echipă de salvamontişti a pornit în căutarea turistei, însă traseul până la locul respectiv a fost foarte dificil, de circa patru ore.

Cele mai citite

Inovația OpenAI stârnește îngrijorări:  ChatGPT ar fi încercat să evite să fie dezactivat iar apoi a minţit cu privire la acţiunile sale

Cel mai recent model de inteligenţă artificială dezvoltat de OpenAI, ChatGPT o1, a generat îngrijorări majore în urma unor teste care au scos la...

FCSB pregătește primul transfer al iernii? Jucătorul din Superliga urmărit de Gigi Becali

FCSB, campioana în exercițiu a României, continuă să impresioneze pe toate fronturile. Echipa ocupă primul loc în campionat, are șanse mari de calificare în...

Dobânda fixă: Scutul împotriva imprevizibilității economice

Un credit cu dobândă fixă elimină incertitudinile asociate fluctuațiilor pieței, spun analiștii financiari Dobânda fixă la un credit ipotecar nu este doar un instrument financiar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă