32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialTurism oenologic in "Tara Vinului"

Turism oenologic in „Tara Vinului”

Autoritatile judetene si producatorii de vin din Alba intentioneaza sa transforme programul de promovare turistica „Drumul vinului” intr-un brand national. Investitia este gestionata de Asociatia „Tara Vinului” din care fac parte, pe langa CJ, consiliile locale din Blaj, Aiud si din mai multe comune in care exista culturi semnificative de vita-de-vie si care vor intra intr-un circuit turistic.
Presedintele asociatiei, Florin Marginean (vicepresedinte al CJ) a convocat, ieri, Adunarea Generala a asociatiei, la care au fost prezenti si producatorii de vinuri din judet. Pe ordinea de zi au figurat mai multe puncte, printre care o informare cu privire la legislatia europeana in privinta cultivarii vitei-de-vie si la oportunitatile de finantare din fonduri europene.
De asemenea, au fost votate criteriile pentru admiterea de noi membri si s-au stabilit cateva directii principale pentru dezvoltarea turismului oenologic. Proprietarul companiei „Jidvei”, Claudiu Necsulescu, a spus ca producatorii mici se pot asocia pentru a primi granturi de 75 la suta din valoarea investitiilor pe care intentioneaza sa le faca. Acestia trebuie sa detina impreuna minim 10 hectare, fondurile provenind din bugetul national.
Managerul firmei de consultanta „Atta Consulting” SRL, Attila Tamas, a spus ca toti producatorii pot accesa finantari europene si s-a oferit sa ii ajute sa le obtina. „Nu exista o necesitate care sa nu poata fi acoperita prin finantare”, a spus Tamas.

Primarii, speriati de consiliile locale

Totodata, s-a stabilit o cotizatie de 100 RON pentru pentru toti membrii asociatiei. Practic, fiecare primarie trebuie sa contribuie cu aceasta suma la bugetul asociatiei, pentru fiecare hectar de vie cultivata de pe teritoriul unitatii administrative, daca vrea sa fie membra si sa beneficieze de programe de dezvoltare.
Cate 100 de RON pe hectar vor plati si producatorii care vor fi membri, dar si Consiliul Judetean. Mai multi primari aflati la sedinta si-au exprimat, insa, indoiala ca vor reusi sa treaca prin consiliile locale o hotarare pentru o asemenea cotizatie. Ei sustin ca le va fi foarte greu sa ii convinga pe consilieri de utilitatea unei asemenea asocieri.
Astfel, o comuna pe raza careia exista 100 de hectare de vie va trebui sa contribuie cu 100 de milioane de lei vechi la bugetul asociatiei, in conditiile in care veniturile proprii abia sunt de cateva sute de milioane. Proprietarul „Jidvei” le-a spus, insa, primarilor ca este datoria lor sa le explice consilierilor de ce este important sa se asocieze intr-o asemenea structura si a sugerat ca la sedintele respective sa participe si cineva din partea CJ, pentru a se vedea ca este un proiect serios.
De asemenea, surse din cadrul administratiei judetene au mentionat ca primariile foarte sarace, care nu isi pot permite sa plateasca cotizatia, ar putea fi ajutate de la bugetul institutiei. Fondurile sunt necesare functionarii Asociatiei „Tara Vinului”.

Cele mai citite

Prețul motorinei se apropie de 11 lei pe litru. Scumpirile continuă în ciuda măsurilor adoptate de autorități

Prețul motorinei a continuat să crească în după-amiaza zilei de 1 august și se apropie de pragul de 11 lei pe litru, potrivit datelor...

Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea

O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...

Nicușor Dan, după decizia Fitch: România își păstrează direcția economică, iar ultimele reforme din PNRR intră în linie dreaptă

Șeful statului a anunțat că va promulga săptămâna viitoare legile adoptate recent de Parlament și incluse printre jaloanele PNRRPreședintele Nicușor Dan afirmă că România...
Ultima oră
Pe aceeași temă