17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecial„Tun“ de 7 milioane de lei cu medicamente oncologice. O afacere derulată...

„Tun“ de 7 milioane de lei cu medicamente oncologice. O afacere derulată cu complicitatea unor medici și funcționari din Sănătate

Medici din Brăila și Constanța sunt acuzaţi că au eliberat rețete fictive, care erau decontate de la bugetul de stat prin intermediul farmaciilor unei familii din zona interlopă brăileană.

Revine în atenție cazul „Ahmeya“, în care procurorii DIICOT au trimis în judecată mai mulți medici și angajați ai caselor de sănătate din Brăila și Constanța, care au aderat la un grup infracțional format din 25 de persoane, acuzate că au comis fraude informatice și falsuri în scopul decontării unor rețete fictive pentru tratamentele unor bolnavi de cancer.

Prejudiciul stabilit de anchetatori, de 7.057.613 lei, este unul dintre cele mai mari aduse fondurilor destinate alinării suferinței celor loviți de această boală in­curabilă. Dosarul a fost trimis în instanță în primăvara acestui an, toți cei inculpați fiind judecați sub control judiciar. Între timp, pe 14 decembrie, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă a con­tabilei societății Ahmeya Pharm SRL Brăila, Iolanda Serghiev, măsură confirmată săptămâna trecută de instanţa supe­rioară.

Medici „racordați“ la o afacere a lumii interlope

Ancheta procurorilor DIICOT are la bază un raport al Curții de Conturi în urma unui control efectuat la Casa Județeană pentru Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila. Inspectorii de audit au descoperit că în perioada 1 ianuarie 2011 – 30 iunie 2012, fondurile destinate tratamentelor bolnavilor de cancer au fost supuse unui jaf sistematic prin eliberarea de către medici specialiști în oncologie a unor scrisori medicale în baza cărora au fost emise rețete fictive pentru tratarea cancerului.

Potrivit raportului întocmit de Curtea de Conturi, toate decontările s-ar fi făcut prin farmaciile SC Ahmeya Pharm SRL Brăila. Au intrat pe fir procurorii DIICOT, care au acuzat faptul că opera­țiunea ar fi fost comis în baza unui meca­nism infracţional coordonat de Liliana Sgîrcitu și derulat cu sprijinul medicilor specialişti în oncologie Cosmin Boldeanu şi Daniela Vasile, al medicilor de familie Paul Creţu şi Vasile Sorica şi cu complicitatea unor angajaţi ai CJAS Brăila, contra unui comision.

Potrivit DIICOT, societatea comercială ar fi fost înființată în 2009 de Titi Sgîrcitu, unul dintre liderii lumii interlope din Brăila, care în prezent execută la Penitenciarul Focșani o pedeapsă de 4 ani şi 9 luni, pentru şantaj. Administrator al Ahmeya Pharm era soția acestuia, Lili­ana Sgîrcitu, care, potrivit surselor judiciare, ar fi pus la cale întregul mecanism infracțional.

Filiera constănțeană

Afacerile pe banii destinați tratamentelor bolnavilor de cancer erau înfloritoare, potrivit surselor judiciare, pentru că Liliana Sgîrcitu ar fi pus la punct și la Constanţa un mecanism similar prin înființarea în 2013 a două farmacii ale Ahmeya Pharm SRL.

Potrivit surselor judiciare, gruparea infracțională de la Constanța era coordonată de Mirela Boboc, care ar fi avut rolul de a atrage medici şi funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi din CJAS Constanţa. Ar fi devenit complici, potrivit procurorilor, medicii Eugenia Muja, Mihaela Mătărângă şi Elena Dumea, care în perioada iulie 2013 – februarie 2015 au emis mai multe rețete fictive.     

Complicitate

Procurorii DIICOT au descoperit că, în schimbul unor șpăgi, unii funcţionari din CJAS Constanţa se ocupau de protejarea afacerii, avertizând când urmau să se efectueze controale la farmaciile Ahmeya Pharm și intervenind, dacă era cazul, pentru mușamalizarea rezultatelor acțiunilor de control.

În această afacere a fost implicată și șefa Direcţiei Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății, Mihaela Udrea, trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită, după ce a primit 3.000 de lei de la administratorul Ahmeya Pharm, Liliana Sgîrcitu, pentru autorizarea unor farmacii.

Cele mai citite

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Darius Olaru, după ce FCSB a primit trofeul de campioană: „Vom petrece cât ne țin picioarele”

După ce FCSB a primit oficial trofeul de campioană a Ligii 1, primul după o „secetă” de nouă ani, căpitanul formației roș-albastre, Darius Olaru,...
Ultima oră
Pe aceeași temă