Candidata Partidului democratic progresist (PDP) a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale şi a promis că va menţine pacea cu uriaşul său vecin, China, care a avertizat că se opune oricărei mişcări spre independenţă.
Furtuna ameninţă din nou apele agitate ale strâmtorii Formosa. După opt ani de reapropiere istorică cu Beijingul, Taiwanul ar putea schimba cursul odată cu alegerea la conducerea ţării a unui partizan al independenţei cu riscul de a declanşa furia „Chinei roşii” a preşedintelui Xi Jinping. Sâmbătă, Tsai Ing-wen, candidata Partidului democratic progresist (PDP), principala forţă a opoziţiei din Taiwan, a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile prezidenţiale, impunându-se cu 60% în faţa rivalului său, Eric Chu (30%), candidatul Kuomintangului (KMT), partidul la putere favorabil apropierii de Beijing. La trei ore după închiderea urnelor, Eric Chu a recunoscut că „am pierdut. KMT a suferit o înfrângere electorală”.
Pentru prima oară de la fondarea sa în 1949 de către naţionaliştii lui Chang Kai-chek, Taiwanul cu cele 23 milioane de locuitori va fi condus de o femeie. Votând masiv pentru Partidul democratic progresist (PDP) al lui Tsai Ing-wen, principalul partid de opoziţie, taiwanezii au exprimat clar dorinţa de a întoarce spatele anilor de apropiere cu China. De opt ani, Kuomintangul a dus o politică inedită de reapropiere de Beijing, sub egida lui Ma Jing-jeou. Dezgheţarea relaţiilor bilaterale a culminat în noiembrie cu primul summit de la separarea insulei Taiwan de China continentală, în urmă cu şase decenii. În pofida semnării de acorduri comerciale şi un boom turistic, în Taiwan numeroşi locuitori estimează că devenind dependentă economic de Beijing, insula şi-a pierdut identitatea şi suveranitatea. Mulţi consideră că nu este decât o politică de care nu au profitat decât marile întreprinderi.
Victoria opoziţiei
Tsai Ing-wen, fostă profesoară universitar, 59 ani, a beneficiat de nemulţumirea crescândă suscitată de relaţiile bilaterale cu Beijing şi de frustrarea unei părţi a celor 18 milioane de electori faţă de stagnarea economică. Ea a primit un mandat forte având în vedere că PDP a obţinut la rândul său o majoritate în Parlament la scrutinul care a avut loc în aceeaşi zi. Tsai va trebui să echilibreze interesele de superputere ale Chinei – care este cel mai important partener comercial al Taiwanului – şi cele ale SUA, care susţin politica insulei. Departamentul de Stat american a anunţat că aşteaptă cu interes să lucreze cu Tsai: „Împărtăşim cu poporul taiwanez un interes profund în continuarea păcii şi stabilităţii de ambele părţi ale strâmtorii Formosa”.
Candidata Tsai Ing-wen a explicat că Taipei ar trebui să pună capăt dependenţei economice faţă de Beijing şi că va asculta opinia publică în ce priveşte relaţiile bilateral, dar a menţionat că va stabili relaţii „coerente, previzibile şi durabile” cu China şi nu va fi provocatoare, pentru asigurarea „statu quo”-ului, un consens tacit convenit în 1992 între Beijing şi Taipei care prevede că nu va fi decât „o singură Chin㔺i lasă fiecărei părţi plăcerea de a interpreta asta după cum vrea. Cert este că Tsai se va confrunta cu una din sarcinile cele mai dificile şi cele mai periculoase din Asia, cu o Chină care îndreaptă rachete spre insulă. Ea riscă să provoace China dacă încearcă să afirme cu forţă suveranitatea Taiwanului şi să întoarcă opt ani de refacere a legăturilor cu Beijingul sub preşedintele care şi-a încheiat mandatul, Ma Ying-jeou.
Posibile tensiuni
Majoritatea experţilor estimează inevitabilă o anume degradare a relaţiilor, dar cred că o revenire la o eventuală politică dură nu va fi imediată, pentru că îndepărtarea Taiwanului ar fi împotriva ultimului scop al Beijingului – reunificarea.
Într-un comunicat difuzat de media, Biroul pentru afaceri cu Taiwanul al Chinei a declarat că realizările şi pacea din ultimii opt ani ar trebui celebrate şi nu vor fi tolerate activităţi de independenţă.
Beijingul a avertizat de mai multe ori că pacea câştigată ar putea fi afectată de o victorie a lui Tsai, iar SUA şi-au exprimat preocupările privind pericolul agravării relaţiilor dintre China şi Taiwan, într-un moment în care marina chineză îşi arată muşchii în Marea Chinei de Sud şi de Est şi Beijingul continuă politica de expansiune teritorială în insule din aceste ape.
Insula şi-a urmat propriul destin după 1949, când naţionaliştii KMP conduşi de Chiang Kai-shek s-au refugiat după ce fuseseră învinşi de comunişti. După moartea acestuia în 1975, Taiwan s-a democratizat puţin cîte puţin dar China consideră Taiwanul ca parte integrantă a teritoriului său şi nu a renunţat la folosirea forţei dacă va fi cazul pentru a asigura unificarea eventuală cu insula „rebelă”.
Tsai, lidera opoziţiei aleasă preşedinte al Taiwanului, a fost ambiguă asupra politicii sale faţă de China, promiţând doar că va menţine „statu quo“-ul convenit în 1992.
