13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTrump – preşedinte, rege sau clovn? (II) | OPINIE

Trump – preşedinte, rege sau clovn? (II) | OPINIE

Principalele probleme ale lui Donald Trump sunt populismul, autoritarismul şi nepotismul.

Populismul l-a ajutat foarte mult în campania electorală, dar ulterior pragmatismul l-a făcut să renunţe la aplicarea în practică a unor promisiuni.

Comportamentul său este destul de autoritar, lansând atacuri dure la adresa presei şi a justiţiei atunci când acestea determină eşecul unor iniţiative deplasate ale sale, cum ar fi excesul de executive orders, procedeu foarte puţin folosit de preşedinţi.

La fel de neobişnuit pentru opinia publică americană este nepotismul afişat fără nici o ruşine, prin numirea în calitate de consilieri a fiicei şi ginerelui. Este singurul caz de până acum (cel puţin pentru Statele Unite, dar nu pentru România). Probabil, explicaţia acestui comportament (întâlnit mai mult la familiile regale, feudale şi mafiote) este că Donald Trump crede că o ţară se conduce la fel ca o corporaţie.

Dacă ne uităm la fotografiile din momentul atacului asupra Siriei, remarcăm și prezența ginerelui său. Se pune întrebarea dacă avea drepul să fie în acea cameră. Are security clearance?

Cel puțin oficial, acesta se va ocupa de reforma admi-nistrației federale, neavând competențe în domeniul securității naționale. Se pare că acesta are comportament de prinț moștenitor sau prinț consort, ceea ce a creat conflicte cu unii consilieri prezidențiali. Aceste conflicte pot îndepărta -sprijinul unor lideri republicani influenți, care au contribuit esențial la victoria în alegerile prezidențiale.

La fel de gravă este și afirmația lui Eric Trump (unul din fiii președintelui) conform căreia un mare rol în lansarea atacului l-a avut Ivanka Trump, fiica cea mare a președintelui.

Este total inacceptabil acest comportament de dinastie medievală.

Apare destul de posibilă în acest context declanșarea unei proceduri de impeachment împotriva sa în cazul continuării derapajelor de comportament.

În istoria politică americană există patru cazuri de impeachment nefinalizate (John Tyler, Andrew Johnson, Richard Nixon și Bill Clinton).

Această procedură este, de fapt, continuarea în istorie a detronării de către Parlament a patru regi englezi (Edward II, Richard II, Carol I și Iacob II).

Chiar și în această situa-ție, atacul poate fi considerat o măsură bună. SUA și-au reconfirmat rolul de lider mondial în fața Rusiei și a Chinei,  regimuri semidictatoriale, precum și în fața lumii arabe.

Arabii îl respectă foarte mult pe cel puternic, aspect pe care Barack Obama nu l-a înțeles deloc. Politica sa în regiune poate fi consi-derată un eșec, la fel ca și cea a lui Jimmy Carter.

Politica externă nu se poate face cu Biblia sau cu utopii stângiste.

Problema cea mai mare a lui Donald Trump este cea a legăturilor sale și cele ale membrilor anturajului său cu Rusia. Suspiciunile de acest gen au dus la demisia lui Michael Flynn la două luni de la debutul mandatului prezidențial, caz unic în istoria politică americană. Iar dacă extinderea investigațiilor va aduce noi elemente, ne putem aștepta la un scandal mai mare decât afacerea Watergate.

Donald Trump a declarat că vrea să fie un al doilea Ronald Reagan. Este o idee generoasă, dar pentru aplicarea căreia trebuie să facă patru lucruri. În primul rând, să renunțe la nepotism și la conducerea în stil corporatist a afacerilor publice. În al doilea rând, să facă deosebirea între a fi popular și a fi populist. În al treilea rând, să respecte instituțiile, justiția și libertatea presei. Iar în ultimul rând să conștientizeze că cel mai mare pericol extern îl constituie în egală măsură Rusia și terorismul islamic (care au legături destul de ascunse și de strânse din punct de vedere istoric).

Drept final reproduc un pasaj din „Regii blestemați” ai lui Maurice Druon: ”Totul se destramă de îndată ce la conducerea unui stat se perindă personaje insuficient dotate. Unitatea se dizolvă când măreția se prăbușește”.


Citește și: Trump – preşedinte, rege sau clovn? (I) | OPINIE 

Bombardamentele din Siria au produs o surpriză aproape totală în ceea ce priveşte caracterul şi posibilele acţiuni viitoare ale lui Donald Trump. Surpriza este continuarea celei din noiembrie, victoria lui Donald Trump în alegeri. Actualul președinte american este atipic din multe puncte de vedere. Dacă analizăm mai atent, această inversare a tuturor predicţiilor nu este chiar aşa de surprinzătoare.


 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă