Bombardamentele din Siria au produs o surpriză aproape totală în ceea ce priveşte caracterul şi posibilele acţiuni viitoare ale lui Donald Trump. Surpriza este continuarea celei din noiembrie, victoria lui Donald Trump în alegeri. Actualul președinte american este atipic din multe puncte de vedere.
Dacă analizăm mai atent, această inversare a tuturor predicţiilor nu este chiar aşa de surprinzătoare.
Hillary Clinton şi Partidul Democrat au afişat un political corectness dus la -extrem (aproape uneori de extrema stângă, dar aproape întotdeauna de stânga), ca o continuare a ideilor lui Barack Obama.
Acest political corectness a exasperat o parte a electoratului, pe lângă faptul că nici doamna Clinton nu are un trecut chiar imaculat. Putem menţiona în acest context faptul că cuscrul soţilor Clinton (Edward Mezvinsky, fost congressman) a executat 5 ani de închisoare pentru comiterea unor infracţiuni federale.
Nu trebuie uitat nici faptul că în viaţa politică americană există cutuma alternanței a câte două mandate prezidenţiale. Singura excepţie de la această cutumă au constituit-o cele patru mandate ale preşedintelui Franklin Roosevelt.
Probabil un alt motiv al victoriei republicane din noiembrie este că electo-ratul s-a săturat de dinastii politice şi anchilozarea establishment-ului politic. Numai că Donald Trump a sărit în extrema cealaltă, încercând să dărâme tot, fără a avea nicio idee despre ce ar putea pune în loc.
El a pozat ca outsider, împotriva clasei politice clasice, şi a beneficiat de pe urma curentului antigloba-list, existent în Europa, ca şi în Statele Unite.
În prezent, Donald Trump depinde foarte mult de Partidul Republican, care îi poate pune bețe în roate. Un exemplu în acest sens este eşecul planului său de anu-lare a ObamaCare. Nu trebuie uitat faptul că liderii republicani l-au privit mereu cu reticenţă.
În Senat a avut mari dificultăţi în votarea lui Neil Gorsuch ca judecător la -Curtea Supremă, republicanii fiind nevoiţi să apeleze la opţiunea nucleară, un -artificiu procedural care a fost folosit o singură dată în trecut, în 2013.
Trump este avantajat şi de faptul că trei dintre judecătorii de la instanţa supremă au în jur de 80 de ani, ceea ce înseamnă că retragerea lor este apropiată. Dintre aceştia, doi sunt numiţi de Bill Clinton.
Dacă actualul preşedinte va mai numi încă trei judecători în actualul mandat, vor fi șapte judecători numiţi de preşedinţi republicani şi doi numiţi de preşedintele Barack Obama. Aceasta va însemna, în viitor, o Curte Supremă de Justiţie a SUA cu o agendă conservatoare sau chiar ultraconservatoare.
Mediul de afaceri s-a arătat reticent față de programul economic al noului preșe-dinte.
Izolaționismul preconizat inițial de Donald Trump este similar celui din perioada 1921-1933, când America era condusă de republicani și a ajutat mult economic URSS, deși nu aveau relații diplomatice.
Statele Unite au fost considerate o mare putere atunci când s-au implicat activ și masiv în politica internațională.
Cele 14 puncte ale lui Woodrow Wilson au contribuit în mare măsură la crearea României Mari după 1918.
Un mare dezavantaj al lui Donald Trump este totalul lui amatorism în domeniul politicii externe.
Ceea ce nu a înțeles el este că președintele nu poate face politica externă singur. Există aici mulți factori de configurare (Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, National Security Council, grupuri de experți, think-tank-uri, grupuri de interese etc.).
În mai multe rânduri şi-a declarat admiraţia faţă de unii dictatori sau lideri autoritari (autocrați huligani, cum i-a caracterizat recent un comisar comunitar) gen Kim Jong-Un sau Vladimir Putin şi a încercat să le imite comportamentul. Ulterior, şi-a schimbat atitudinea cu 180 de grade. Se pune atunci întrebarea dacă a fost sincer în trecut sau dacă îşi schimbă foarte des ideile.
Situația este identică și referitor la opiniile lui despre China, Rusia, Coreea de Nord și NATO. Parcă s-ar fi luat după reanalizările stil Traian Băsescu. Un astfel de preşedinte nu prea poate inspira încredere.
