14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialTrucuri pentru o bucătărie mai spaţioasă

Trucuri pentru o bucătărie mai spaţioasă

Bucătăria este un spaţiu multifuncţional, de aceea o suprafaţă generoasă a acesteia este cât se poate de avantajoasă. Cum cei mai mulţi dintre noi locuim în apartamente de bloc, cu bucătării de dimensiuni reduse, suntem nevoiţi să apelăm la diverse trucuri care să creeze impresia de spaţiu larg şi confortabil.

Bucătăriile mici par neprimitoare şi mai puţin practice. Însă, există nenumărate modalităţi prin care să creaţi impresia de spaţiu larg şi luminos. La aceasta contribuie lumina, culorile, finisajele şi nu numai. Tipul de mobilier şi felul în care este amplasat contribuie în mare măsură la crearea unei bucătării spaţioase sau înghesuite. Este indicat să vă orientaţi spre un mobilier cu cât mai multe corpuri suspendate dacă bucătăria este lungă şi îngustă. Iar dacă aveţi nevoie de mai mult spaţiu atunci când gătiţi, comandaţi un mobilier cu dublu blat, care poate îndeplini şi rolul de loc pentru servit masa. Pentru amplificarea spaţiului, alegeţi o mobilă scundă, care să nu depăşească nivelul ochilor. Un efect similar veţi obţine cumpărând sau comandând corpuri de mobilier din aceeaşi gamă sau cu aceleaşi finisaje. Este recomandat ca mobilierul să îl montaţi pe pereţi opuşi şi să lăsaţi centrul bucătăriei liber, chiar dacă v-ar plăcea să amplasaţi o masă acolo. Optaţi pentru scaune şi masă pliante deoarece ocupă puţin spaţiu şi pot fi extinse doar atunci când este necesar. Când comandaţi mobila, luaţi în calcul şi faptul că dulapurile cu uşi de sticlă mată sau oglindă amplifică spaţiul.

Lumina

Pentru a avea mai multă lumină naturală în bucătărie, nu blocaţi ferestrele cu storuri sau jaluzele groase. Modul în care iluminaţi bucătăria este la fel de important. Mai multă lumină veţi obţine prin folosirea unei lămpi pe tavan, situată în centru. De asemenea, vă puteţi folosi de iluminatul zonal, cum ar fi spoturile montate în dulapurile suspendate.

Culorile

Contribuie semnificativ la crearea impresiei de spaţiu larg şi aerisit. Aşadar, zugrăviţi tavanul în alb deoarece albul ajută la amplificarea spaţiului şi dă senzaţia că încăperea este mai mare. Pentru pereţi, alegeţi culori neutre sau pastelate. Acelaşi lucru este valabil şi dacă optaţi pentru plăci ceramice. Este indicat ca acestea să aibă dimensiuni mici şi modele ori­zon­tale. Renunţaţi la ideea achiziţionării unui mobilier masiv şi în nuanţe închise deoarece creează impresia de spaţiu strâmt şi încărcat. Dacă optaţi pentru furnir de lemn, orientaţi-vă spre nuanţe ca fag, păr sau stejar deschis.

Electrocasnicele

Achiziţionaţi electrocasnice cu suprafeţe metalizate întrucât acestea reflectă lumina, contribuind astfel la efectul optic de mărire a bucătăriei. Pentru a salva din spaţiu, mas­caţi electrocasnicele în piesele de mobilier. Dacă nu este posibilă această variantă pentru toate electrocasnicele, apelaţi la această opţiune pentru cuptor şi plită. Mutaţi în debara electrocasnicele de care nu aveţi nevoie zilnic: robot de bucătărie, storcător de fructe etc.

Modificări de structură

Bucătăriile mici prezintă mai multe dezavantaje, dar o parte din acestea se pot remedia prin­tr-o amenajare iscusită. Mai mult chiar, puteţi recurge la modificări substanţiale care să creeze impresia de spaţiu larg şi aerisit. – Dărâmaţi total sau parţial un perete şi veţi obţine un efect de măririe a spaţiului. ­Peretele cu pricina poate fi cel care desparte bucătăria de living sau cel care o desparte de hol. – Înlocuiţi vechea uşă cu una glisantă din sticlă care permite pătrunderea luminii dintr-o cameră în alta. Această variantă este cu atât mai bună cu cât gătiţi zilnic şi nu doriţi să aveţi o bucătărie deschisă. – Dacă bucătăria deţine şi un mic balcon, acesta poate de­veni o parte a bucătăriei prin renunţarea la peretele desparţitor.

Confort maxim la dimensiuni mici

1. Chiar dacă bucătăria deţine o suprafaţă redusă, aceasta trebuie integrată  din punct de vedere stilistic şi cromatic în decorul general al locuinţei. Arhitecta Alina Alecu a ţinut cont de acest aspect, reuşind totodată să îndeplinească cerinţa proprietarei de a crea în zona destinată gătitului o atmosferă primitoare şi familiară. Aşadar, arhitecta a evitat pe cât posibil culorile tari şi a mers pe nuanţe calde. Mobilierul în formă de L a fost realizat pe comandă pentru ca spaţiul disponibil să fie cât mai bine valorificat. Deoarece stăpâna casei şi-a dorit ca în bucătărie să existe o zonă de luat masa pentru ea şi fetiţa ei, Alina Alecu a trebuit să fie inventivă. Măsuţa în formă de trapez, cu baza rotunjită, construită după forma peretelui, este extrem de practică.

Mobilier adaptat spaţiului

2. Întrucât dimensiunile bu­că­­tăriei nu au permis amplasarea mobilei pe doi sau trei pereţi, acesta a fost montat pe unul singur. Posesorii locuinţei au fost nevoiţi să aleagă varianta mobilierului pe comandă din mai multe motive: au vrut ca mobilierul să ocupe întreaga suprafaţă a peretelui, apoi această variantă le permitea stabilirea culorilor, dar şi a accesoriilor asfel încât corpurile de mobilier să permită depozitarea a cât mai multor lucruri. Proiectantul mobilei le-a sugerat să opteze pentru o masă dreptunghiulară în locul uneia pătrate sau rotunde (aşa cum au comandat iniţial proprietarii) pentru a exista libertate de mişcare în jurul acesteia.

Optaţi pentru o peninsulă

3. Este dificil ca o încăpere de dimensiuni reduse să ofere acelaşi confort ca una spaţioasă. Din fericire însă, se pot găsi soluţii inteligente cu efect surprinzător. De exemplu, posesorii acestei locuinţe s-au confruntat cu o problemă des întâlnită la apartamentele de bloc: lipsa spaţiului. Primul lucru la care s-au gândit a fost alegerea unor culori deschise atât la nivelul finisajelor, cât şi al mobilierului. Apoi, au cerut sfatul unui specialist deoarece nu doreau amplasarea unei mese, deşi aveau nevoie de un spaţiu pentru servit masa. Acesta le-a sugerat să opteze pentru o peninsulă care poate servi ca zonă de luat masa.

Încorporarea electrocasnicelor în mobilier salvează spaţiul

4. Includerea aparatelor electrocasnice în mobilier reprezintă o practică foarte des întâlnită, mai ales că activităţile din bucătărie nu sunt afectate. Această variantă este mai uşor de pus în practică, mai ales dacă optaţi pentru mobilă pe comandă. Înainte de achiziţionarea sau comandarea mobilierului, este foarte important să ştiţi exact ce aparate vor urma să fie incluse, apoi să faceţi măsurători exacte. Doar pe un singur perete se pot încorpora în mobilă maşina de spălat vase, cuptorul, cuptorul cu microunde, maşina de spălat rufe şi televizorul. Pentru efect estetic, se poate masca tubul de evacuare al hotei cu un corp de mobilier. Dacă dulapurile sunt neîncăpătoare şi nu beneficiaţi de o cămară sau debara pentru depozitarea aparatelor cu utilizare mai puţin frecventă, puteţi comanda mobilă cu rafturi deschise pe care să le amplasaţi. În plus, cu cât sunt mai puţine lucruri la vedere, cu atât bucătăria va părea mai spaţioasă.

 

Întreabă un specialist

În cazul în care proprietarii nu au obţinut de la autorităţi acordul pentru desfiinţarea unui perete de rezistenţă, dar solicită specialistului în amenajări acest lucru, ce riscuri există?

Nu recomandăm dărâmarea unui perete de rezistenţă, cu sau fără acordul autorităţilor. Riscurile sunt foarte ridicate, mai ales în cazul unui cutremur. De exemplu, dacă şi alţi vecini dărâmă câte un perete, rezistenţa clădirii va fi complet afectată. În al doilea rând, amenzile sunt foarte mari.

Când nu este posibilă desfiinţarea unui perete pentru a mări suprafaţa bucătăriei, ce trucuri se pot folosi pentru crearea impresiei de spaţiu larg?

Ambientarea spaţiului prin iluminat va spori impresia de volum. Mobilierul degajat, care să nu sufoce încăperea, va ajuta la crearea senzaţiei de spaţiu liber. Oglinzile sunt de mare ajutor, însă folosirea lor nu este oportună în orice spaţiu deoarece depinde de cameră şi de stilul amenajării. În schimb, se pot folosi alte obiecte cu efect similar, de exemplu, uşi glisante sau dulapuri cu faţadele lucioase.

Bucătăriile sunt încăperi extrem de mici. Ce alternative există pentru mărirea acestora?

În bucătărie se poate opta pentru mobilier care să integreze cât mai bine electrocasnicele şi care să ascundă perfect vasele şi utilităţile. Astfel, spaţiul va părea aerisit şi ordonat. De asemenea, culorile deschise sunt de un real ajutor în această situaţie.

Cele mai citite

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă