Judeţul Tulcea a devenit cunoscut datorită Deltei Dunării, însă în această zonă mai sunt şi alte atracţii turistice. Una dintre acestea este „triunghiul mănăstirilor”, care include lăcaşurile de cult Celic-Dere, Cocoş şi Saon.
Triunghiul mănăstirilor înseamnă trei manastiri, veritabile opere arhitectonice şi izvoare istorice, situate la numai câţiva kilometri de municipiul Tulcea, în vecinătatea Parcului Naţional Munţii Măcin şi nu departe de singura zonă de luncă a Dunării din judeţul Tulcea rămasă virgină, cu vegetaţie şi faună fabuloase. În plus, cele trei mănăstiri tulcene se află în preajma celei mai mari podgorii din nordul Dobrogei, Sarica Niculiţel. Cele trei mănăstiri tulcene sunt Celic-Dere, Cocoş şi Saon, situate la distanţă de aproximativ cinci kilometri una de alta.
Celic-Dere şi Cocoş sunt amplasate în zone silvice care contrastează puternic cu dealurile golaşe din preajma lor, iar Saon este situată pe malul lacului Parcheş, împrejmuită de un fabulos peisaj lacustru ce rivalizează cu oricare zonă sălbatică din Deltă. La cele trei mănăstiri se ajunge din drumul naţional DN22 sau din drumul european E87. La Celic-Dere se ajunge de pe drumul DN22, din satul Cataloi, unde se bifurcă drumul judeţean Cataloi-Frecăţei-Celic-Dere, sau din E87, care leagă municipiul Tulcea de oraşul Isaccea, intrând pe drumul local care duce spre satul Teliţa.
La Mănăstirea Cocoş, situată în marginea pădurii Niculiţel, se poate ajunge din E87, intrând pe drumul local ce duce spre Niculiţel. La Mănăstirea Saon accesul auto este posibil tot din E87, din localitatea Somova, spre satul Parcheş.
Celic-Dere
Are o istorie foarte frământată. Întemeiată în 1841, mănăstirea din vecinătatea satului Teliţa, unde se afla una dintre cele mai mari comunităţi de ucraineni (haoli) din judeţul Tulcea, a fost părăsită timp de 10 ani şi distrusă în timpul războiului din Crimeea. În 1846, călugărilor li se construieşte un schit la Cilicul de Jos, actuala Mânăstire Saon, iar în 1901 s-a pus temelia actualei biserici monumentale. În incinta mănăstirii au funcţionat o şcoală primară, o şcoală-atelier de pictură bisericească, corul bisericesc şi un atelier de covoare, de ţesături naţionale cu o secţie de broderii artistice. Comunitatea de măicuţe de la Celic-Dere s-a implicat în ultimii ani în prestarea unor servicii turistice celor care-şi petrec vacanţa aici sau vizitatorilor ocazionali ai „triunghiului mănăstirilor”.
Cocoş
Este un monument istoric şi un important aşezământ monahal, aşezat la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Mănăstirea, aflată la 6 km de satul Niculiţel, a fost întemeiată în 1833 de trei călugări români care au trecut pe la muntele Athos: Visarion, Gherontie şi Isaia, veniţi de la mănăstirea Neamţ, care au cumpărat o bucată de pământ lângă Dealul Cocoşului de la o musulmancă şi au construit un aşezământ de rugăciune din nuiele lipite cu pământ. Prima biserică a mănăstirii a fost reparată în 1842 şi 1846 şi s-a păstrat până în 1910, când a fost demolată pentru a se construi biserica actuală. Din mănăstirea de altădată a rămas doar turnul-clopotniţă, ridicat între anii 1864 şi 1883. În 1870 sunt construite o clopotniţă monumentală, înaltă de 30 metri, şi chiliile în stil oriental, cu pridvor şi cerdac, învelite cu olană, restaurate în 1959 şi declarate monument istoric. Cutremurul din 1940 şi incendiul din iulie 1947 au afectat puternic mănăstirea, iar clopotniţa a ars în întregime. În prezent, Mânăstirea Cocoş păstrează osemintele sfinţilor Atanasie, Camasis, Zotic şi Atalos, descoperite la Niculiţel.
Saon
A fost înfiinţată în 1846 de călugării de la Mânăstirea Celic şi s-a numit o perioadă Cilicul de Jos. În 1881, Schitul Saon s-a separat, iar monarhii de la Saon au construit din chirpici şi lemn actuala biserică, precum şi două corpuri de chilii, din care mai sunt şi azi câteva chilii.
La începutul secolului 19, schitul a fost distrus de un incendiu, doar biserica a scăpat intactă. În 1909 s-a pus temelia bisericii actuale, zidită din piatră şi cărămidă, construcţia a fost întreruptă de primul război mondial, iar la cutremurul din 1940 turlele s-au prăbuşit. Lucrările de reconstrucţie a turlelor s-au reluat după anul 1956, aşa încât în 1959 lăcaşul a fost finalizat. În acelaşi an însă, Mânăstirea Saon a fost desfiinţată, redevenind mânăstire de maici în 1990.
În timp ce mânastirea Celic-Dere a fost introdusă abia în ultimii ani în circuitele turistice ale agenţiilor de specialitate, mânăstirile Cocoş şi Saon au deja tradiţie în domeniu. La Cocoş există un muzeu în bazilica paleocreştină descoperită de arheologi în urmă cu câteva decenii, iar turiştii veniţi aici au posibilitatea să facă un popas şi în cramele Niculiţelului pentru degustări de vinuri. La Saon măicuţele primesc de câţiva ani grupuri de turişti, mai ales din Marea Britanie, şi le oferă o meniu pescăresc din peşte prins chiar de ele în prezenţa turiştilor.
