18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTrenuri cu întârzieri din cauza căldurii

Trenuri cu întârzieri din cauza căldurii

Trenurile de călători şi de marfă care au rute prin judeţele din vestul şi sud-vestul ţării aflate sub avertizare cu cod galben de caniculă circulă sâmbătă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, unele garnituri putând ajunge la destinaţii cu întârzieri.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" au declarat, pentru MEDIAFAX, că în cele nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării aflate sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă, trenurile de călători şi de marfă circulă cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră faţă de viteza normală, în anumite intervale de timp.

Măsura a fost luată pentru desfăşurarea în siguranţă a traficului feroviar, în condiţiile în care temperaturile înregistrate la nivelul şinei ar putea ajunge la 50 de grade Celsius.

Reducerea vitezelor de circulaţie în intervalele de timp în care temperaturile depăşesc limitele normale este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, fiind aplicată de către toate administraţiile de cale ferată, au precizat reprezentanţii companiei CFR.

Trenurile vor circula cu restricţii de viteză în toate reţelele feroviare, duminică şi luni, când sunt anunţate temperaturi de 36-38 de grade în Capitală şi în toate judeţele.

Unele trenuri de călători ar putea ajunge la destinaţii cu întârzieri, din cauza restricţiilor de viteză. Călătorii pot cere informaţii despre întârzierile în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, pecum şi la numărul de telefon 021/9521.

În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate face revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, respectiv însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină, a precizat sursa citată.

Judeţele Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor sunt sâmbătă sub avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic, temperaturile în aceste regiuni ajungând la 36-38 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Valul de căldură se va intensifica duminică şi luni şi va cuprinde toată ţara. În cele două zile, temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35-36 de grade şi local se vor atinge 37-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă