» Aseara s-a incheiat la New York editia din acest an a PEN World Voices, cel mai important eveniment literar din lume.
» Tema editiei din acest an a fost "Public Lives/Privat Lives"; au participat peste 200 de scriitori din intreaga lume.
» Cea mai asteptata a fost lectura comuna a lui Umberto Eco, Salman Rushdie si Mario Vargas Llosa, a doua dupa intalnirea din 1995.
"Cum de ce am fost intr-un videoclip cu Scarlett Johanson? Imagineaza-ti ca iti spune cineva ca tot ce trebuie sa faci este sa o saruti pe gat pe Scarlett Johanson. Ce faci? Eu am spus pur si simplu da. Ma rog, am citit scriptul, mi-a placut, am dat o proba si am fost acceptat." Pun pariu ca nu stiti cine este norocosul. Intr-un interviu mai vechi din revista "Elle", o prietena a lui Kylie Minogue povestea cum aceasta joaca sah ore in sir cu acelasi barbat de mai sus. Scriitor si persoana (foarte) publica – printre altele, a fost casatorit cu un fost model, lucru care l-a adus in atentia presei si a lumii mondene –, printre cele mai detestate persoane de pe lista tinuta de extremistii musulmani. Pe scurt, Salman Rushdie. Istorioara cu Scarlett Johanson nu este intamplatoare, pentru ca tema editiei din acest an a "PEN World Voices International Festival", poate cel mai mare eveniment literar din lume, care s-a incheiat aseara la New York, a fost "Public Lives/Private Lives". Iar cea mai asteptata dintre toate lecturile – doar cateva nume: Ian McEwan, Joyce Carol Oates, Michael Ondaatje, Annie Proulx, Jeffrey Euggenides – a fost cea de joi seara (ora New York-ului) de la Utenberg Poetry Center, sustinuta de Umberto Eco, Salman Rushdie si Mario Vargas Llosa. "Intalnirea celor trei muschetari", au promovat-o organizatorii, pentru ca a fost pentru a doua oara cand cei trei scriitori s-au intalnit si au citit pe aceeasi scena. Prima data se intampla pe 10 octombrie 1995, la London’s Royal Festival, cand de altfel Umberto Eco a si spus despre ei ca sunt cei trei muschetari.
Pentru ca in ultimii ani a scris numai nonfictiune, cum a tinut sa precizeze, Umberto Eco a citit la Utenberg Poetry Center ultimele pagini din romanul sau mai vechi, "Pendulul lui Foucault". Salman Rushdie a citit insa din cel mai recent roman al sau, care luna viitoare va fi lansat si in America. Un barbat european frumos ajunge la curtea imparatului Indiei pentru a-i spune povestea unei tinere care pleaca in Italia sa-si gaseasca mama. De fapt o parabola, un pretext pentru un roman filozofic, in care Rushdie aduce in discutie problemele drepturilor omului si libertatilor de expresie: "Iti dai seama ca ai putea muri pentru ceea ce tocmai i-ai spus imparatului", i se spune barbatului, iar el raspunde: "Daca mor pentru ceea ce spun, atunci nu merita sa mai traiesc. Adevarul conteaza, nu imparatul". Pana la aparitia acestui nou roman in America, Rushdie si-a incheiat lectura, deloc intamplator, cu asta: "Am auzit suficiente minciuni pentru o zi".
Alexandre Dumas, luat la Floreta
Daca s-ar fi facut un concurs de popularitate, Mario Vargas Llosa ar fi fost campionul serii. El a ales un fragment extrem de picant din cel mai recent roman al sau tradus in limba engleza ("The Bad Girl", in 2007). Un barbat, Ricardo Somocurcio, dar caruia nu i se spunea niciodata pe nume, ci Slim, isi aminteste copilaria petrecuta la inceputul anilor ’50, in Lima, si, mai ales, cum incearca, din nefericire cam fara rezultat, s-o convinga pe Lily, una dintre cele doua incredibile surori chiliene nou-sosite in Miraflores, sa accepte sa fie impreuna cu el.
La finalul lecturilor, Eco, Rushdie si Llosa au venit pe scena, iar dialogul de aproximativ o ora putea sa rivalizeze cu orice repriza de stand-up comedy de buna calitate. Au pornit de la Alexandre Dumas, pentru ca de la el au imprumutat "muschetarii". "«Cei trei muschetari» este unul dintre cele mai frumoase exemple de jazz-literatura, e jazz pur, fata de «Contele de Monte Cristo», care este un cosmar. In «Contele de Monte Cristo», Dumas e in stare sa scrie zeci de pagini de dialog fara sa spuna nimic" (Eco). "Eu am crezut intotdeauna ca asta face K.J. Rowling: «Ce faci? De ce faci asta? Cum iti permiti sa faci asta?» si tot asa, zeci de pagini de dialog" (Rushdie). "Am incercat sa traduc «Contele de Monte Cristo» reducand 25% din ea. Mi-a iesit o carte superba, dar am pierdut magia ei. Misterul acestei carti consta tocmai in faptul ca e scrisa atat de prost. Pe de o parte, ai literatura, de cealalta parte ai mitografia. si nu e nevoie sa scrii bine ca sa creezi un mit, ceea ce a facut Dumas in «Contele de Monte Cristo»" (Eco). "Eu nu sunt de acord cu voi. Am plans cand am citit «Contele de Monte Cristo». Despre o carte care te transpune intr-o alta lume, care te face sa traiesti sentimente foarte puternice, nu poti spune ca e prost scrisa. Dumas e un scriitor minunat, un creator de personaje, de mituri, foarte emotionant" (Llosa). "Un creator de good bad books" (Rushdie).
Intre civilizatii si spatiul public
Au trecut la amestecul cultural/ruptura dintre civilizatii… "E absurd sa crezi ca culturile sunt separate, cand ele de fapt sunt adanc intrepatrunse. Eu m-am nascut in Bombay, un oras care nu a existat inainte de a veni aici Marea Britanie. Bombay este un oras englez ridicat pe sol indian" (Rushdie). "Africa a exercitat o presiune foarte mare asupra culturii peruane. Daca vrei sa cunosti Peru, nu poti ignora toate aceste culturi, care coexista. De exemplu, prima oara s-a auzit de Peru in anii ’70, pentru ca Peru a fost a doua tara din lume, dupa Brazilia, care a deschis portile imigrantilor japonezi. Japonezii nu au auzit de Peru datorita culturii lui, ci datorita imigratiei" (Llosa). "Iar noi ne bucuram ca Llosa nu e in prezent presedintele Perului" (Rushdie). "Este motivul pentru care nu m-au votat peruanii, le plac prea mult cartile mele" (Llosa).
… Si la rolul scriitorului in spatiul public. Cea mai ciudata situatie, au fost de acord "cei trei muschetari", se intalneste in America, unde traiesc cei mai importanti scriitori ai momentului, dar ale caror voci nu se fac auzite niciodata in legatura cu viata politica. "Pentru ca tot timpul sunt intrebat cum de sunt si semiotician, si scriitor, si comentator politic sau economic, am gasit o explicatie pentru asta. In America si in Marea Britanie situatia este similara, pentru ca universitatile nu sunt in centrul orasului, ci in campus, care este o zona independenta de spatiul public. Nu asa se intampla in Europa, la Paris de exemplu, unde universitatea este centrul orasului, iar universitarii sunt implicati in politica. Tinand cont de asta, cea mai ciudata figura din America este Noam Chomsky, care face si lingvistica, si politica in acelasi timp" (Eco). "Chiar daca nu ne place, literatura este distractie. Dar cand democratia dispare, literatura devine vehiculul pentru a spune ceea ce nu poti comunica prin intermediul altor medii" (Llosa). "In Marea Britanie totusi, cand se intampla ceva important – alegeri, politica in Irak – scriitorilor importanti li se cere sa scrie cate un editorial, sa-si exprime opinia.
Acum, America este in campanie electorala, dar nu o sa vezi reporteri care merg la scriitori sa-i intrebe ce parere au despre asta. Cred ca asta inseamna profesionalizarea comentariului politic" (Rushdie). "Eu sunt pentru participarea scriitorilor la dezbaterile publice, asta face bine atat literaturii, cat si societatii. Dar participarea scriitorilor la dezbaterile publice nu a fost intotdeauna buna pentru societate. Avem exemplul scriitorilor care au facut optiuni gresite, care s-au alaturat dictaturilor si totalitarismului. E greu de crezut ca Heiddegger si Ezra Pound au sustinut nazismul, e greu de crezut ca Sartre a fost maoist. Cati intelectuali francezi nu au fost maoisti? Cei din gruparea Tel Quel, atat de sofisticati, erau maoisti" (Llosa). "In cartea mea despre Berlusconi, eu nu am spus nimic nou, doar titlul era profetic: «A da ceasul inapoi», acesta ar fi titlul, si asta este ce s-a intamplat acum in Italia, s-a intors in urma cu 65 de ani. Primarul actual al Romei este un fost neonazist. Cel putin am satisfactia de a fi un profet" (Eco).
Puterea politica nu poate impune o limba
Au incheiat vorbind despre limbi si limbaj, mai ales ca Umberto Eco este "in cautarea limbii perfecte". "Nu putem lucra cu o limba comuna, asta e clar. Singura speranta este de a inmulti cazurile de multilingvism, asa cum se intampla la intalnirile in care intelectualii se pot intelege prin intermediul mai multor limbi. Cei care lucreaza pentru Parlamentul European au inventat europanto, un fel de limba comuna, pe care o pot intelege cu totii. Nici o putere politica nu a reusit sa impuna o limba, iar ceea ce s-a intamplat in America Latina este efectul migratiei masive" (Eco). "Engleza are darul unei mari flexibilitati, spre deosebire de franceza, de exemplu. Iar India este locul in care engleza s-a imbogatit cel mai mult" (Rushdie). "Dar flexibilitatea poate fi si un mare risc. Inseamna ca orice vorbitor poate transforma o limba flexibila dupa propriul plac" (Eco).
